Dacă liderii Uniunii Europene reuşesc să se pună de acord privind obiectivul de realizare până în 2050 a neutralităţii în ceea ce priveşte impactul asupra climei asta ar trimite un "semnal puternic" lumii, a declarat Angela Merkel la venirea la summitul UE de la Bruxelles, relatează DPA şi Reuters potrivit Agerpres.
"Ar fi un semnal puternic că Europa este cu adevărat continentul care va fi în 2050 neutru din punct de vedere al impactului asupra climei, dar trebuie să aşteptăm discuţiile", a spus Merkel înainte de discuţiile cu liderii UE.
"Germania s-a angajat deja la neutralitate din punct de vedere climatic până în 2050. Vom discuta astăzi (joi - n.r.) dacă şi alte ţări vor face acelaşi lucru. Sper că putem realiza asta", a mai afirmat cancelarul german.
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a prezentat miercuri Pactul ecologic european în Parlamentul European, o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei UE, prin transformarea provocărilor legate de climă şi de mediu în oportunităţi în toate domeniile de politică şi prin garantarea unei tranziţii care să fie echitabilă pentru toţi, se menţionează într-un comunicat al CE.
Pactul ecologic european stabileşte măsuri ce ar urma să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, să dinamizeze economia, să îmbunătăţească sănătatea şi calitatea vieţii cetăţenilor, să ocrotească natura şi să garanteze că nimeni nu este lăsat în urmă
Obiectivul de neutralitate din punct de vedere climatic până în 2050 ar trimite un semnal puternic
Explorează subiectul
Articole Similare

3
Război în Orientul Mijlociu - Italia ia în calcul repornirea termocentralelor pe cărbune
3

1.036
VIDEO Bază subterană secretă iraniană, distrusă de Israel: iranienii încercau să dezvolte din nou arme nucelare / Teheranul nu a comentat
1.036

51
Discuții între Peter Szijarto ți Vladimir Putin - Kremlinul denunță ”șantajul energetic” al Ucrainei
51

81
Şeful AIEA: Deşi nu există dovezi că Iranul construieşte o bombă nucleară, stocul său mare de uraniu îmbogăţit şi faptul că Teheranul a refuzat accesul complet al inspectorilor reprezintă motive serioase de îngrijorare
81

2.865
Ultimele sondaje îi dau emoții lui Viktor Orban - Se prefigurează o schimbare de regim la Budapesta
2.865

143
Pedro Sanchez îl contrează pe Trump: spunem nu la încălcarea dreptului internațional
143

12.317
Rusia avertizează după ce România și-a arătat interesul pentru umbrela nucleară franceză: Există însă un „dar” important
12.317

2.633
UPDATE / VIDEO Tensiunea se menține: armata israeliană lansează un nou val de atacuri împotriva țintelor Hezbollah din Beirut / Avertismente de evacuare pentru locuitori
2.633

10.977
VIDEO „Lovitură puternică": Iranul atacă un distrugător american cu rachete balistice în Oceanul Indian / Partea americană nu a comentat presupusul atac
10.977

126
EAU cer SUA, Israelului și Iranului să revină la negocieri
126

51
SUA confirmă o operaţiune comună cu Ecuadorul împotriva traficului de droguri
51

89
Funeraliile lui Ali Khamenei - Trei zile de ceremonii
89

8.281
Cine l-a ucis, de fapt, pe Ali Khamenei - Clarificări de la Pentagon
8.281
















Comentează