DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ȘOC în Bulgaria: Președintele a desemnat premier un vorbitor de rusă

Rumen Radev

Preşedintele bulgar, Rumen Radev, i-a cerut vineri partidului anti-elite "Există un astfel de popor" (ITN) să formeze guvernul, după ce a câştigat la limită alegerile parlamentare de pe 11 iulie, relatează Reuters şi BTA.

Practic, preşedintele l-a desemnat să formeze guvernul pe parlamentarul Plamen Nikolov, în vârstă de 44 de ani, care are acum la dispoziţie şapte zile pentru a forma un guvern sau a renunţa la acest mandat.

Partidul ITN este condus de fostul prezentator de talk show Slavi Trifonov, scrie agerpres.ro.

Desemnarea lui Nikolov pentru postul de premier este o surpriză, potrivit BTA. De peste o săptămână existau informaţii că avocatul Peter Iliev urma să fie candidatul formaţiunii la formarea unui guvern.

"Oamenii au votat pentru voi aşteptându-se să consolidaţi frontul pentru schimbare. A venit timpul să vedem cine şi cum va realiza asta. Prea multe probleme presante s-au adunat. Bulgarii sunt nerăbdători să audă nominalizările voastre pentru posturile de miniştri în cadrul constituţional", le-a spus preşedintele oficialilor formaţiunii după încredinţarea mandatului.

"Este o onoare şi o responsabilitate pentru mine să mă aflu aici. Voi face tot posibilul pentru a respecta termenul constituţional", a spus Plamen Nikolov.

Potrivit site-urilor ITN şi al parlamentului bulgar, Plamen Nikolov s-a născut pe 29 iulie 1977 în oraşul Gorna Orahoviţa. El este un antreprenor cu 15 ani experienţă în dezvoltarea afacerilor şi managementul proiectelor.

Nikolov a absolvit universitatea din Klagenfurt, Austria, şi are un doctorat în filosofie politică şi economică la universitatea din Sofia. Noul premier bulgar desemnat este vorbitor de engleză, germană şi rusă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.