ȘOC în Europa: un fost președinte de stat a murit din cauza Covid-19

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-12-2020

Actualizat: 17-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.twitter.com

Fostul preşedinte elveţian Flavio Cotti, care a ocupat, de asemenea, funcţiile de ministru de externe şi de interne, a murit miercuri la vârsta de 81 de ani din cauza COVID-19, notează AFP.

Citește și: Moise Guran rupe tăcerea: Înțelegere pur și simplu PENALĂ între Ludovic Orban și Nicușor Dan

"Cu mare tristeţe am aflat despre decesul lui Flavio Cotti", a scris pe Twitter actualul şef al diplomaţiei de la Berna, Ignazio Cassis, informează Agerpres.

Potrivit cotidianului de limbă italiană al cantonului Ticino, care a obţinut primul informaţia, Flavio Cotti a decedat miercuri după-amiază într-un spital din Locarno "după complicaţii cauzate de coronavirus".

Flavio Cotti, jurist de formaţie, a fost membru al Partidului Creştin-Democrat din Ticino, înainte de promova în politică şi a petrece 12 ani în guvernul federal de la Berna, între 1987 şi 1999.

El a fost preşedinte al Confederaţiei Elveţiene de două ori, în 1991 şi 1998. Elveţia are un sistem de preşedinţie anuală prin rotaţie dintre membrii guvernului federal.

Flavio Cotti s-a făcut cunoscut mai ales prin acţiunile sale în favoarea apropierii Elveţiei de instanţele internaţionale, pledând în special pentru aderarea ţării la ONU, şi păstrării oraşului Geneva ca sediu al unor organizaţii internaţionale, printre care Organizaţia Mondială a Comerţului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri