Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Occidentul are nevoie de conflictul din Ucraina (presa rusă)

DW
rusia sua

Conflictul din Ucraina va continua în 2023. Dinamica acestuia va fi determinată de nivelul sprijinului politic acordat oficialilor de la Kiev de către țările occidentale și de volumul finanțării acordate de SUA și UE. Pornind de la mijloacele alocate de partea americană pentru sprijinirea Kievului, Occidentul chiar nu ia în calcul un scenariu de încheiere a conflictului armat. În loc de asta SUA și UE continuă să pompeze părții ucrainene noi transporturi de armament și să finanțeze Kievul, susțin jurnaliștii de la Nezavisimaia Gazeta citată de Rador.

Conflictul din Ucraina este profitabil Occidentului deoarece permite justificarea politicii antirusești. Occidentul primește un pretext convenabil pentru justificarea acțiunilor unilaterale în sfera economiei, precum și pentru formularea condițiilor în domeniul livrărilor de petrol și gaze. Aceste probleme sunt analizate în contextul politicii de sancțiuni care are ca scop slăbirea economiei rusești și destabilizarea situației politice. În acest scop Occidentul este gata să sprijine și în continuare oficialitățile de la Kiev la nivel internațional, precum și să livreze acestuia arme.

La sfârșitul anului care se încheie UE și SUA au alocat Kievului fonduri suplimentare. UE a alocat un nou volum de ajutor macrofinanciar în valoare de 18 miliarde de euro. O asemenea hotărâre constituie confirmarea cursului politic al UE de menținere a conflictului. Acest volum de resurse financiare se preconizează să fie acordat Ucrainei în 2023. Mai mult decât atât, UE a convenit majorarea cu două miliarde de euro, în 2023, a bugetului Fondului Păcii, care a fost creat în 2021. Bugetul acestui fond este alcătuit din aproximativ 5,7 de miliarde de euro. Fondul este destinat pentru plata armamentelor care sunt livrate pe teritoriul Ucrainei.

În aceeași direcție acționează și SUA, care sunt gata să-i acorde Ucrainei sprijinul. SUA intenționează să-i acorde Ucrainei un nou pachet de ajutor militar în valoare de 1,85 miliarde de dolari, fonduri care trebuie să fie cheltuite pentru achiziționarae de armamente.

Perspectivele participării Occidentului la conflict s-au discutat în cursul vizitei efectuate în SUA, la sfârșitul lunii decembrie a.c., de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Partea ucraineană este interesată de menținerea finanțării de către țările occidentale și de primirea de sprijin politic din partea SUA, care folosesc Kievul ca instrument de politică externă în ceea ce privește Federația Rusă. Fără sprijinul Occidentului regimul ucrainean nu va putea exista, iar Ucraina ca stat își va înceta existența. La rândul loc, SUA sunt gata să investească noi mijloace în Ucraina. Astfel, Statele Unite intenționează să majoreze finanțarea Ucrainei, acordând suplimentare peste 44 de miliarde de dolari.

Politica UE și SUA, care livrează Kievului arme și alocă importante fonduri financiare, deja a avut o influență negativă asupra economiei statului ucrainean. Potrivit estimărilor părții ucrainene, scăderea PIB-ului țării în 2022 va depăși 30%. Se remarcă, totodată, creșterea vertiginoasă a datoriei externe, care spre sfârșitul anului în curs poate ajunge la 80% din PIB. Președintele Ucrainei, Zelenski, a remarcat faptul că loviturile cu rachetă ale Rusiei au distrus deja aproximativ  50% din infrastructursa energetică. În ciuda acestor rezultate, Kievul nu își schimbă politica, continuând să caute sprijin extern din partea Occidentului.

Permanenta creștere a volumului finanțării Ucrainei, precum și livrările de arme sunt privinte de SUA în contextul politicii exercitării de presiune asupra Rusiei. Lipsa unor succese în realizarea politicii de sancțiuni a intensificat interesul în ceea ce privește pomparea în continuare Kievului de arme și alocarea de fonduri suplimentare. Vizita președintelui ucrainean în SUA a arătat catacterul neschimbat al politicii americane, care continuă să acorde Ucrainei o atenție sporită. Ucraina rămâne instrumentul – cheie al politicii țărilor occidentale în ceea ce privește Federația Rusă.

Conflictul din Ucraina este necesar Occidentului pentru justificarea acțiunilor unilaterale în domeniul energetic. Astfel, SUA și UE sunt interesate de reducerea prețurilor la resursele de hidrocarburi. Stabilirea plafonului de prețuri la petrolul rusesc vizează scăderea veniturilor pe care le obține Rusia din vânzarea lor. În același timp, Occidentul nu este gata să renunțe la hidrocarburile rusești care ocupă o cotă semnificativă pe piața mondială. Drept urmare, SUA și UE au stabilit în mod unilateral plafonul de prețuri la petrolul rusesc la nivelul de 60 de dolari barilul. În lunile următoare, această hotărâre nu va avea un impact vizibil asupra situației livrărilor de petrol.

O situație asemănătoare se observă în problemele livrărilor de gaze. Totodată, sancțiunile introduse împotriva hidrocarburilor rusești vor afecta țările europene. Sancțiunile introduse împotriva Rusiei sunt necesate mai ales Statelor Unite, care pe seama prețurilor ridicate la hidrocarburi încearcă să obțină slăbirea dezvoltării economice a UE. Cu atât mai mult cu cât din vara acestui an SUA întreprind pași care trebuie să protejeze o serie de sectoare ale economiei americane.

Încercările Occidentului de a slăbi politic Rusia și de a aduce prejudicii economiei acesteia demonstrează prezența unor serioase contradicții economice cu care se confruntă țările cele mai dezvoltate ale lumii. SUA au ales calea acțiunilor unilaterale, încercând să facă presiuni nu numai asupra Rusiei, ci și asupra țărilor care colaborează cu Rusia.

Pe parcursul ultimelor decenii Occidentul i-a atribuit Ucrainei rolul – cheie în realizarea politicii sale față de Rusia. Evenimentele care s-au petrecut în Ucraina în 2014 au creat pentru Occident condiții extrem de favorabile pentru realizarea politicii sale. Folosind diverse instrumente politice și economice, SUA și UE au stabilit controlul asupra Kievului, schimbându-și radical politica externă și internă. Eforturile UE și ale SUA erau îndreptate spre consolidarea în interiorul țării a forțelor care se situau pe poziții antirusești și erau gata să agraveze legăturile cu Rusia. Occidentul le-a oferit acestor forțe sprijin financiar și politic de proporții, scprijin care urmărește pregătirea pentru un conflict armat cu Rusia.

Conflicul din Ucraina demonstrează faptul că procesul transformării geopolitice a spațiului fostei URSS nu s-a finalizat. Occidentul este interesat de slăbirea Rusiei, care rămâne principalul jucător în spațiul post-sovietic. În aceast proces Occidentul conferă rolul – cheie Ucrainei, care și-a pierdut de multă vreme independența, transformându-se într-un instrument al politicii americane.

Articol de Serghei Jilțov, doctor în științe politice, șeful catedrei de politologie de la Academia diplomatică a Ministerului de Externe al Rusiei

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.