Ochelarii lui John Lennon și chitarele lui Noel Gallagher, vedetele unei licitații de la Londra

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 22-10-2025 10:34

Article thumbnail

Sursă foto: Artmark

De la ochelarii cu rame rotunde ai lui John Lennon la chitarele lui Noel Gallagher, obiecte care au scris istorie în lumea muzicii urmează să fie scoase la licitaţie la sfârşitul acestei săptămâni, la Londra, transmite Reuters.

Propstore, o casă de licitaţii specializată în suveniruri din lumea divertismentului, oferă spre vânzare peste 550 de loturi, la o licitaţie cu tematică muzicală ce va avea loc joi şi vineri, la Londra.

Se estimează că licitaţia va obţine încasări de peste 3 milioane de lire sterline.

Printre obiecte se află peste 150 de obiecte din istoria formaţiei Oasis, în frunte cu chitara Gibson ES-355 roşie din 1960 a lui Noel Gallagher, despre care acesta a declarat că a fost distrusă de fratele său, Liam, în timpul unei dispute, în noaptea în care trupa s-a destrămat, în 2009.

Instrumentul, care a fost reparat între timp şi are o valoare estimată între 250.000 şi 500.000 de lire sterline, a fost distrus la un festival din Paris, chiar înainte ca Oasis să urce pe scenă, în urma uneia dintre disputele mediatizate dintre cei doi fraţi. Câteva ore mai târziu, Noel a părăsit trupa.

După mai bine de 16 ani, cei doi fraţi au lăsat în urmă neînţelegerile, iar în luna iulie au pornit într-un nou turneu.

Printre obiectele scoase la licitaţie se numără şi chitara acustică Takamine FP460SC a lui Noel Gallagher, folosită pentru înregistrarea piesei "Wonderwall", dar şi versurile scrise de mână pentru fiecare piesă de pe cele şapte albume de studio ale trupei Oasis.

"Este cea mai mare colecţie de suveniruri muzicale Oasis care a fost vreodată scoasă pe piaţă la nivel mondial. Şi valorează peste 1 milion de lire sterline", a declarat pentru Reuters Mark Hochman, specialistul în muzică de la Propstore, adăugând că se aşteaptă la o cerere "enormă".

"Oasis a cucerit literalmente publicul; baza de fani este uriaşă... Cred că suvenirurile Oasis se vor vinde foarte bine", a spus el.

Alte obiecte importante scoase la licitaţie sunt ochelarii de vedere cu lentile colorate ai lui Lennon, purtaţi în 1973-1974, în perioada de 18 luni numită "weekendul pierdut", când a avut o relaţie cu angajata May Pang. Ochelarii au o valoare estimată între 150.000 şi 300.000 de lire sterline.

De asemenea, vor fi scoase la vânzare o pălărie albă de fetru purtată de Michael Jackson în videoclipul "Smooth Criminal" şi versurile scrise de mână de Jimi Hendrix ale piesei "Straight Ahead".

"Sunt obiecte Oasis care pornesc de la 200 de lire sterline, avem fotografii de la unii dintre cei mai importanţi fotografi rock, cu preţuri începând de la 300 de lire sterline", a spus Hochman. "Îmi place să cred că există ceva pentru toată lumea", a adăugat el.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri