DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Octav Cozmâncă s-a întors: 'Avem în fiecare județ 5 personalități de vârf. Dacă PSD nu vrea ajutorul nostru, să-și ducă crucea!'

adevarul.ro
cozmanca octav

Considerat unul din cei mai buni organizatori din istoria PSD, Octav Cozmâncă (71 de ani) a explicat marți, în exclusivitate pentru ȘTIRIPESURSE.RO, de ce s-a reactivat pe scena politică și a înființat împreună cu fostul premier Adrian Năstase un „grup de sprijin” pentru PSD. Fost ministru, președinte executiv PSD și coordonator de campanii electorale, Cozmâncă spune că în formațiunea social-democrată și-au făcut loc „pafariști” care au ajuns să conducă și județe, că încă sunt în PSD lideri care se cred „baroni pe vecie, până merg în sicriu” și că s-a ajuns ca „șmecheri, analfabeți” să emită opinii pe tema justiției. Acesta spune că PSD are nevoie în primul rând de unitate, ordine și disciplină și că grupul de sprijin nu urmărește nicio funcție.

ȘTIRIPESURSE.RO: - Ce înseamnă, dle Cozmâncă, acest grup de sprijin pentru PSD pe care l-ați înființat împreună cu dl Năstase?

OCTAV COZMÂNCĂ: - Este un grup de sprijin, nu un grup de lucru, pentru că nu suntem sclavii PSD-ului. Suntem un grup de sprijin pentru actualul PSD după rezultatele dezastruoase obținute la europarlamentare. Așa ceva nu-mi aduc aminte să se fi întâmplat vreodată în PSD. Ne îngrijorează pentru că suntem oameni responsabili, nu am trecut pe la PSD ca gâsca prin apă și vrem să sprijin cum putem acest partid. Eu am muncit 25 de ani la fondarea, la evoluția acestui partid, prin diverse etape istorice și nu numai.

În fiecare județ avem cel puțin 5 personalități de vârf din fostul și actualul PSD care vor pune umărul și vom sprijini cum vom putea PSD-ul. Bineînțeles, după o discuție cu conducerea actuală a PSD-ului. Nu vor, să fie sănătoși. Nu le impunem. Noi doar am propus ceva.

- Ați discutat cu dna Dăncilă, președintele interimar PSD?

- Nu am luat legătura cu dna Dăncilă. Momentan ne-am sfătuit și o să avem în fiecare județ un grup consistent de oameni serioși cu capul pe umeri, cu experiență, cu picioarele pe pământ și nu în ceruri și o să facem ce trebuie și să ajutăm PSD. Cum îi vom ajuta, vom stabili împreună, pe puncte.

- Ce ar trebui să se schimbe în PSD după alegeri?

În primul rând, e nevoie de solidaritate. Echipa trebuie să fie unită, indiferent ce probleme sunt. Și înainte aveam și noi discuții în Delegația Permanentă. Dar când luam o hotărâre era sfântă, cine mișca în front, valea! Nu că azi declar una, mâine declar alta. Vin acum unii șmecheri și analfabeți să dea lecții cum e cu justiția, cum e cu aia, cum e cu aia. Ia mai vezi-ți, măi, lungul nasului! Una e vaca și oaia din coteț și alta e politica la nivel național.

- Considerați că asemenea oameni au fost promovați în PSD în funcții înalte?

Nu toți, Doamne-ferește! Mai sunt și oameni cu capul pe umeri, care își văd locul, dar sunt și unii pafariști (persoană care nu ştie aproape nimic într-un anumit domeniu, care e pe din afară - n.r.) inclusiv în fruntea unor județe, care bat câmpii. Ei se cred baroni pe vecie, până merg în sicriu. Nu au limita măsurii, a bunului simț, frică de Dumnezeu, de părinți. Băi, frate, oprește-te, ajunge!

- Grupul de sprijin este valabil și pentru prezidențiale?

Vom vedea. Acum discutăm pentru momentul actual care este un moment de cumpănă, de dezechilibru. Dacă e nevoie, da. Dacă nu e nevoie, nu. O să aprecieze conducerea PSD. E treaba lor.

- Dacă PSD va fi de acord, cum veți colabora?

O să ajutăm cu toată puterea noastră intelectuală și fizică. Sunt supărat, am fost 25 de ani din viața mea acolo. Nu mă interesează persoane, mă interesează soarta acestui partid și soarta țării până la urmă, pentru că partidul ăsta a avut un cuvânt de spus în evoluția României. Nu vrem nimic, nu vrea nimeni nicio funcție, nu va candida nimeni la nimic, vrem să-i sprijinim. Dacă vor și cei din conducerea PSD. Dacă nu, să își ducă crucea.

Scurtă biografie politică a lui Octav Cozmâncă:

  • fost șef al sectorului coordonare (cancelarie, pregătire acte normative) la Secretariatul General al Guvernului în perioada 1983-1989
  • 1989 - 1990 - inspector guvernamental
  • 1992 - 1996 - secretar de Stat, șef al departamentului Administrației Publice Locale din Guvern
  • ministru al Administrației Publice în 2000-2003
  • senator PDSR și PSD în 1996-2008
  • în PDSR a fost secretar al Consiliului Național (1993-1997), membru în BEX și secretar executiv al CN, și președinte executiv PSD în 2003-2005
  • a fost exclus din PSD în 2009 după ce a intrat în conflict cu echipa Mircea Geoană

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.