Șoder din Turda, prins, de două ori într-o singură zi, băut la volan

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 18-11-2020

Actualizat: 18-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost prins de două ori în aceeaşi zi, la trei ore distanță, de polițiști, conducând beat și cu permisul suspendat, potrivit Mediafax.

Bărbatul de 54 de ani din Câmpia Turzii a fost prins marți în jurul orei 13.00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 150, în localitatea Bolduț, comuna Ceanu Mare.

Citește și: Specialiștii au dat VERDICTUL: care e AFACEREA care vă poate îmbogăți pe viitor

Deoarece mirosea a alcool, poliţiştii i-au cerut să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Ulterior, în jurul orei 16.10, poliţiştii l-au prins din nou pe același șofer în timp ce conducea un autoturism pe DJ 150, în localitatea Tritenii de Jos.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri