Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Explozii la Krivoi Rog, pregătiri de atac lângă strâmtoarea Kerci. Ofensiva rusă ucide 5 civili în Donețk

ik.imagekit.io
razboi ucraina

Cinci civili ucraineni au fost ucişi şi alţi trei au fost răniţi în regiunea Doneţk, în ultimele 24 de ore, în atacurile lansate de trupele invadatoare ruse - a raportat, sâmbătă, guvernatorul regiunii, Pavlo Kirilenko, citat de Ukrinform, scrie rador.ro.

"Pe 5 mai, rușii au ucis cinci locuitori ai regiunii Donețk: trei în Avdiivka, unul în Predtecine și unul în Kostiantinivka. În plus, am primit informații despre o persoană care a murit în Liman. Alte trei persoane din regiune au fost rănite în timpul zilei trecute" - a scris oficialul pe Telegram.

Mai multe explozii au fost raportate sâmbătă dimineaţă în oraşul ucrainean Krivi Rih, din regiunea Dnipropetrovsk. Deocamdată, nu există comentarii oficiale cu privire la situația din oraș. Între timp, în regiunea Dnipropetrovsk, au început să sune sirenele de raid aerian.

De la începutul invaziei la scară largă, ruşii au ucis în regiunea Doneţk 1.497 de civili şi au rănit alţi 3.477. Acest bilanţ nu include victimele războiului din Mariupol şi Volnovaha. Ukrinform notează că, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, în ultimele 24 de ore, invadatorii ruși au lansat opt lovituri cu rachete, 49 de atacuri aeriene și 82 de atacuri din sisteme de rachete cu lansare multiplă. Ai fost ucişi şi răniţi civilii şi au fost avariate sau distruse clădiri rezidențiale și obiective de infrastructură civilă.

Podul peste strâmtoarea Kerci a fost închis

Ocupanții ruși au suspendat circulaţia pe aşa-numitul pod al Crimeii, care face legătura între peninsulă şi Rusia, civilii fiind avertizaţi că există riscul unor atacuri - scrie, sâmbătă, agenţia ucraineană RBC, citând canale locale de Telegram.

Potrivit unor civili din peninsula ocupată de ruşi, traficul pe podul peste strâmtoarea Kerci a fost temporar suspendat din cauza riscului de atacuri cu rachete. Cei care doresc să traverseze podul respectiv fac cale întoarsă, autorităţile interzicându-le accesul.

Între timp, așa-numitului ministru al transporturilor din Crimeea, Nikolai Lukașenko, a transmis că circulaţia ar fi fost suspendată din "motive tehnice". "Traficul pe podul Crimeii a fost suspendat din motive tehnice și va fi reluat în viitorul apropiat. Ne cerem scuze pentru neplăcerile temporare" - a declarat Nikolai Lukaşenko.

Acesta a adăugat că serviciul de transport cu feribotul funcționează în regim obişnuit. RBC aminteşte că, sâmbătă dimineaţă, în Crimeea s-au auzit mai multe explozii, iar localnicii au raportat un fum negru ridicându-se dinspre raionul Krasnohvardiiske. Ulterior, administraţia de ocupaţie a transmis că, în nordul peninsulei, ar fi fost declanşată apărarea antiaeriană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.