Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șofer beat la volan, cu repetiție! A doua oară, după 3 ore, când a fost prins iar de polițiști, alcoolemia era şi mai mare

SEF POLITIE - ALCOOLTEST

Șofer beat la volan, cu repetiție! A doua oară, după 3 ore, când a fost prins iar de polițiști, alcoolemia era şi mai mare

Un şofer din judeţul Bacău, prins de către poliţişti în timp ce conducea beat, a fost depistat din nou, în aceeaşi zi, la volanul autoturismului. La a doua oprire, care a avut loc la trei ore după ce bărbatul fusese tras pe dreapta şi amendat, poliţiştii au constatat că acesta nu doar că şofa în condiţiile în care avea dreptul de a conduce suspendat, dar nivelul alcoolemiei sale crescuse, anunță news.ro.

Prima dată şoferul în vârstă de 49 de ani, din Târgu Ocna, a fost oprit în trafic în seara zilei de joi 24 august, în jurul orei 19.00, pe strada Ferdinand I din staţiune.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatului i s-a înmânat dovadă de reţinere a permisului de conducere fără drept de circulaţie şi în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, informează Poliţia judeţeană Bacău.

Trei ore mai târziu, aceeaşi patrulă de Poliţie l-a observat pe bărbat conducând, pe aceeaşi stradă. De data aceasta alcoolemia era mai mare decât la prima oprire.

„În jurul orei 22.00, aceeaşi patrulă de poliţie a depistat în flagrant delict, pe strada Ferdinand I din localitate, acelaşi conducător auto, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dar acesta a refuzat recoltarea probelor. Poliţiştii l-au reţinut pe cel în cauză, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore şi l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău”, precizează sursa citată.

Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fără permis de conducere şi refuzul de la prelevarea de mostre biologice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.