Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șoferul maşinii care a intrat într-o mulţime la un carnaval din Belgia a fost încarcerat şi acuzat de omor din culpă

Daily Monitor
inchisoare detinut penitenciar gratii

Şoferul maşinii care a intrat duminică în participanţii la un carnaval în localitatea belgiană Strépy-Bracquegnies, în sudul ţării, a fost inculpat pentru omor din culpă şi încarcerat în noaptea de luni spre marţi, a declarat avocatul său pentru posturi de radio belgiene, transmite AFP.

Judecătorul de instrucţie a reţinut, aşadar, teza accidentului, nu pe cea a unui gest deliberat, aşa cum lăsa să se înţeleagă deschiderea unei anchete pentru 'omoruri' imediat după eveniment.

Tragedia s-a produs duminică, cu puţin înaintea orei locale 05:00 (04:00 GMT), şi s-a soldat cu şase morţi, zece răniţi grav şi 20 de persoane cu răni mai uşoare.

Automobilul, un BMW puternic, a intrat într-un grup de persoane costumate pentru carnaval.

Şoferul, Paolo F., un amator de viteză căruia îi fusese suspendat o dată permisul, i-a explicat judecătorului că nu şi-a dat seama că intra într-o mulţime, a declarat avocatul său la radio RTBF. Şoferul şi pasagerul şi, totodată, vărul său Nino se întorceau de la un club de noapte.

Paolo F. a fost încarcerat după ce a fost inculpat pentru omor din culpă şi vătămare corporală din culpă, în timp ce vărul său a fost inculpat pentru neacordare de ajutor unor persoane în pericol, fiind pus în libertate sub control judiciar, potrivit Agerpres.

Potrivit parchetului, Paolo F. era 'uşor băut'. 'Avem informaţii că e vorba persoane cărora le plac maşinile şi viteza. Surprinzătoare sunt totuşi viteza şi lipsa frânării', a declarat luni procurorul general din Mons, Ignacio de la Serna.

Tragedia petrecută duminică a emoţionat Belgia, unde în Postul Paştelui defilările de carnaval sunt frecvente, o tradiţie ce fusese întreruptă în ultimii ani din cauza pandemiei de COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.