Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OFICIAL: A început al patrulea val al pandemiei în Germania. Urmează România?

pandemie

În Germania a început al patrulea val de infectare cu noul coronavirus, informează dpa, care citează cel mai recent raport al Institutul Robert Koch (RKI), agenţia naţională responsabilă cu prevenirea şi controlul bolilor, arată Agerpres.

Proporţia probelor pozitive în cazul testelor PCR a crescut de la 4% la 6% în decurs de o săptămână până la jumătatea lunii august, potrivit ultimului raport săptămânal al RKI, dat publicităţii joi seară.

Categoriile mai tinere din rândul populaţiei sunt cele care au fost afectate în mod special de COVID-19, conform sursei citate.

"Acest lucru arată acum în mod clar începutul celui de-al patrulea val, care devine din ce în ce mai puternic, în special din cauza infectărilor populaţiei adulte tinere", se arată în raport.

De la începutul lunii iulie s-a înregistrat o creştere a ratei incidenţei în Germania, în special în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 10 şi 49 de ani, afirmă RKI.

În vara acestui an, varianta Delta, care este mai contagioasă, este dominantă, reprezentând 99% din cazuri.

Rata de incidenţă în ultimele şapte zile a fost joi de aproximativ 44 de cazuri la 100.000 de locuitori, însă cu fluctuaţii regionale puternice.

Per ansamblu, 63,7% din populaţie a fost vaccinată cu o doză, în timp ce 58,2% sunt complet imunizaţi.

Raportul săptămânal al RKI este publicat cu întârziere. Majoritatea rezultatelor din ultima analiză se referă la datele din prima săptămână a lunii august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.