Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
VOLOSEVICI ANDREI LIVIU, la data faptelor primar al municipiului Ploiești, în prezent senator, pentru săvârșirea infracțiunilor de
- abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul și
- luare de mită
MAZÂLU MARIA MAGDALENA, secretarul municipiului Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul
ALBU SIMONA, șef al Serviciului Juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei municipiului Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul
Potrivit ordonanței de efectuare a urmăririi penale, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor și încălcarea dispozițiilor legale, suspectul Volosevici Andrei Liviu a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local - având ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul. În același scop, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și S.C. FC PETROLUL SA Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale - în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat.
În acest fel, a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei și concomitent, obținerea de către S.C. FC PETROLUL SA Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare, reprezentând:
- 17.842.137,70 lei - plăți efectuate exclusiv în baza contractului cu încălcarea dispozițiilor legale privind finanțele publice,
- 12.955.859,28 lei - chirie datorată de S.C. PETROLUL S.A. pentru Stadionul Ilie Oană pus la dispoziție în baza contractului - cu încălcarea prevederilor legale privind administrația publică locală,
- 121.234,19 lei - contravaloare utilități datorate de societate și achitate din bugetul local,
- 1.658.205,90 lei - debite stabilite prin acte de control ale Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate și care, în evidența contabilă a unității administrativ teritoriale apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local și nu prin plăți efectuate de societate.
Contractul de asociere anterior menționat a fost vizat pentru legalitate de suspecții Mazâlu Maria Magdalena și Albu Simona.
În calitate de primar al municipiului Ploiești, în anul 2012, suspectul Volosevici Andrei Liviu a pretins unui om de afaceri (denunțător) suma de 80.000 lei pe care a primit-o în trei tranșe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obținerea unui nou mandat), pentru ca, în schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes să câștige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploiești, finanțat de primărie. Ulterior, denunțătorul urma să obțină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv.
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
OFICIAL - Candidatul PNL la Primăria Ploieşti, urmărit penal de DNA
București
12°C
Articole Similare

720
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
720

2.082
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
2.082

1.649
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
1.649

3.326
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.326

1.746
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
1.746

1.718
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
1.718

1.614
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.614

1.729
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.729

3.114
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
3.114

72
Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice
72

4.351
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
4.351

3.646
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.646

119
George Simion, la Târgu Jiu, unde angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia protestează de mai multe zile. Apel la ministrul Energiei şi la premierul Bolojan
119

















Comentează