Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 1 iunie, Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, anunţă Administraţia Prezidenţială.
În legea de aprobare a OUG 65/2014 a fost cuprinsă, ca un amendament propus de PNL, şi dublarea alocaţiilor.
Documentaţia a sosit la Administraţia Prezidenţială în cursul zilei de vineri, iar după promulgare documentul va fi publicat în Monitorul Oficial.
Deputaţii au aprobat, miercuri (27 mai 2015), în cadrul şedinţei de plen, cu 98 voturi "pentru" şi 77 "împotrivă", un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei.
PSD-ul a fost prins pe picior greşit pentru că Guvernul nu avea în plan majorarea alocaţiilor acum ci anul viitor. Cu toate acestea premierul Victor Ponta anunţa că Guvernul va găsi bani şi va pune în aplicare legea votată de Parlament.































Comentează