DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

OFICIAL - Mutare de senzaţie în fotbalul românesc: Mircea Lucescu revine la Rapid

Mircea Lucescu

Primarul Dan Tudorache, omul care se implică activ în viața Rapidului, a anunțat că Mircea Lucescu vine în structura clubului de la data de 13 ianuarie. Funcția nu e încă stabilită, discutându-se în trecut de postul de manager general sau consilier tehnic.

”O să îl vedeţi şi pe Mircea Lucescu atunci când se vor întoarce, pe 13 ianuarie, mă refer la echipa Rapidului. Va fi oficial într-o funcţie, altfel nu avem cum. Ce va face? Îl aşteptăm şi vă va spune el. Dar cu siguranţă este cu inima lângă Rapid, aici a realizat marea performanţă împreună cu George Copos şi eu zic că trebuie să întoarcă ceva înapoi.

Poate să vină ca orice. Antrenor…nu, antrenor e Pancu. Dacă m-am împăcat eu cu Pancu? Au fost câteva divergenţe, dar au trecut. Din partea lui, că din partea mea…. E mai pătimaş, dar poate că aşa sunt sportivii de performanţă şi multă presiune”, a spus pentru Telekom Sport, Dan Tudorache, potrivit Mediafax.

Surse din interiorul clubului susțin că suma solicitată de către Mircea Lucescu se apropie de 200.000 de euro. Garantat de primarul Tudorache, Lucescu ar urma să ocupe o funcție de consilier.

Mircea Lucescu (74 de ani) a fost la Rapid, pe postul de antrenor, în perioada 1997-1998 și 1999-2000. A reușit să cucerească un titlu de campion și o Cupă a României cu echipa alb-vișinie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.