Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oficial NATO: Securitatea euroatlantică şi ordinea mondială, ameninţate de agresiune Rusiei

nato romania
"Agresiunea militară a Rusiei în Ucraina este cea mai gravă criză din Europa de la căderea Zidului Berlinului. Reprezintă o adevărată ameninţare la adresa securităţii euroatlantice şi, în general, la ordinea mondială", a declarat Patrick Auroy, asistent al Secretarului General al NATO pentru investiţii în domeniul apărării, la conferinţa "AFCEA Europe TechNet International and the NATO C4ISR Industry Conference 2014", organizată la Bucureşti de NATO Communications and Information Agency. Auroy a reamintit că NATO a avut "o poziţie clară", de condamnare a intervenţiei militare a Federaţiei Ruse în Crimeea şi a aşa-numitului referendum. De asemenea, a reconfirmat "sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi am fost împreună de acord să intensificăm cooperarea cu Ucraina", a mai spus oficialul Alianţei Nord-Atlantice. General-locotenentul Patrick Auroy a precizat că NATO a decis suspendarea cooperării cu Moscova în cadrul Consiliului NATO-Rusia. "Întregul spectru al cooperării NATO cu Rusia va fi revizuit de miniştrii noştri de externe săptămâna viitoare", a subliniat asistentul Secretarului General, Anders-Fogh Rasmussen. Pe de altă parte, Auroy a reiterat faptul că, în urma evenimentelor din Crimeea, Alianţa şi-a consolidat capacitatea de reacţie, care include şi zborurile de supraveghere din spaţiul aerian românesc. "Am luat măsuri pentru consolidarea capacităţii de reacţie a NATO, inclusiv mai multe acţiuni de poliţie aeriană în spaţiul baltic, zboruri de supraveghere în spaţiul aerian al Poloniei şi al României şi creşterea nivelului de alertă", a declarat Patrick Auroy. Totodată, oficialul NATO a subliniat faptul că din această criză se trage concluzia că "apărarea contează şi că nu putem continua să reducem cheltuielile în domeniul apărării, în timp ce alţi actori mondiali îşi dezvoltă bugetele de apărare". "Trebuie să ne asigurăm că avem o serie întreagă de capabilităţi pentru a descuraja, pentru a ne apăra şi pentru a contracara orice fel de ameninţări", a mai spus asistentul Secretarului General al Alianţei. Potrivit MApN, la "AFCEA Europe TechNet International and the NATO C4ISR Industry Conference 2014" participă, în perioada 25-27 martie, oficialităţi de rang înalt din Alianţa Nord-Atlantică, Guvernul României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Industriilor şi Ministerul Afacerilor Interne, alături de aproximativ 700 de reprezentanţi din 40 de companii, membri ai comunităţii tehnice, operaţionale şi ai mediului academic. În cadrul conferinţei sunt abordate tematici precum securitatea cibernetică şi noua generaţie de servicii C2 (comandă-control). Totodată, va fi organizată o expoziţie cu produse şi servicii de profil ale firmelor din ţările membre NATO. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.