OFICIAL Patriarhia România a anunțat CUM se va desfășura Slujba de Înviere

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 25-03-2021

Actualizat: 25-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Slujba de Înviere se va desfășura normal, anunță Patriarhia Română. Se vor purta măști, se va respecta distanțarea sanitară, iar la biserică se merge pe jos sau cu mașina.

Conform Patriarhiei, întâlnirea de joi organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta Sărbătorile Pascale a fost bazată pe „un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare”, conform Mediafax.

Citește și: VIDEO Consiliera USR care a DESCINS cu jandarmii la un flagrant FALS a PLÂNS în Live: care ar fi fost MOTIVUL ASCUNS al flagrantului

 

Cultele religioase au făcut propuneri adecvate situației epidemiologice încă delicate, dar și respectării depline a libertății religioase prin posibilitatea participării fizice a credincioșilor la momentele importante ale sărbătorilor, respectiv la Slujba de Înviere.

„Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc)”, este mesajul Patriarhiei.

Datele concrete legate de organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autorități după ce vor fi stabilite.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri