OFICIAL! Poliția anunță BILANȚUL VICTIMELOR atacului din Munster. Incidentul este tratat drept unul de natură teroristă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 07-04-2018

Actualizat: 07-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Focus

Cel puţin patru persoane au murit după ce o furgonetă a intrat în mulţime, în oraşul Munster, sâmbătă după-masă, a anunţat poliţia germană, relatează DPA, conform news.ro.

Printre persoanele decedate se află şi şoferul camionetei, iar cauzele incidentului încă sunt necunoscute.

De asemenea, 30 de persoane au fost rănite, iar şase sunt în stare critică. Vehiculul - o furgonetă - a intrat în mulţimea de oameni care stăteau în jurul statuii Kiepenkerl din centrul vechi al oraşului, precum şi la o terasă.

O purtătoare de cuvânt a Poliţiei a anunţat că şoferul s-a sinucis, împuşcându-se în cabina maşinii.

Incidentul este tratat drept unul de natură teroristă.

Reacția guvernului german după atacul sângeros din Munster: 'Trebuie să facem tot posibilul pentru a lămuri ceea ce s-a întâmplat'

"Gândurile noastre se îndreaptă spre victime şi familiile lor", a transmis purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că un "obiect suspect" a fost găsit în furgonetă.

Incidentul a avut loc în acelaşi timp în care în zonă era programată o demonstraţie a comunităţii kurde.

Munster este un important oraş universitar, cu peste 50.000 de studenţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri