Un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova este acuzat de fosta sa iubită de faptul că ar fi agresat-o, în cauză fiind deschise un dosar penal şi o anchetă internă., potrivit Agerpres.
Poliţia Prahova a transmis, miercuri, o informare, după apariţia în spaţiul public a informaţiei referitoare la o posibilă agresiune în care a fost implicat un ofiţer de poliţie.
Citește și: ICCJ îl ține LA FOC MIC pe europarlamentarul Claudiu Manda - Amână încă O SĂPTĂMÂNĂ...
Potrivit sursei citate, o femeie a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că ar fi fost agresată de către un bărbat cu care ar fi avut o relaţie.
În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi ameninţare, iar poliţiştii din cadrul Biroului Control Intern efectuează verificări cu privire la aspectele sesizate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale în consecinţă.