Olaf Scholz ar putea deveni istorie! Ministrul german al Economiei intră în cursa pentru funcția de cancelar al Germaniei

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 08-11-2024

Actualizat: 08-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, își va anunța vineri intenția de a candida la funcția de cancelar în numele Partidului Verzilor, a informat postul de știri Spiegel, citând surse din partid. Habeck, în vârstă de 55 de ani, fost romancier și filosof, a fost o figură centrală în politica energetică și climatică a Germaniei în calitate de ministru al economiei și al protecției climei.

Habeck a revenit joi pe platforma X, după o pauză de cinci ani, și a postat un scurt videoclip în care purta o brățară pe care erau scrise cuvintele „Era Cancelarului”, relatează Reuters.

Postarea a generat un val de speculații referitoare la posibila candidatură a politicianului la funcția de cancelar.

Criza politică ia amploare, președintele vrea să dizolve Parlamentul

Preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat joi pregătit să dizolve parlamentul şi să pregătească astfel calea pentru noi alegeri, după destrămarea în ajun a coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relatează Reuters, dpa şi AFP, potrivit Agerpres. Şeful statului german a atenţionat totodată partidele să se poarte în mod responsabil.

"Acum nu este momentul pentru tactici şi ciondăneli politicieneşti, ci pentru raţiune şi responsabilitate", a subliniat Steinmeier într-o conferinţă de presă.

"Ţara noastră are nevoie de majorităţi stabile şi de un guvern eficient", a adăugat el.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri