Selecţionata Olandei, deţinătoarea titlului, a reuşit, la debutul său în turneu, cel mai mare scor al Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania, 55-15 cu Porto Rico, vineri seara, în Grupa D, potrivit Agerpres.
Suedia rămâne echipa cu cele mai multe goluri marcate într-un meci de la Campionatul Mondial, în 2009, contra Australiei (66-21), însă Ungaria este formaţia care a câştigat la cea mai mare diferenţă, 48 de goluri, 57-9 cu Australia, în 2005.
Norvegia, campioana europeană en titre, a obţinut şi ea o victorie la scor, 46-18 cu Kazahstanul, în Grupa C, din care face parte şi România, învingătoare cu 39-11 în faţa Iranului.
Citește și: Ex-demnitarul Costoiu RUPE TĂCEREA la ICCJ - A indicat-o pe Ecaterina Andronescu drept...
Suedia a câştigat şi ea la 30 de goluri, 45-15 cu Uzbekistanul.
Rezultatele de vineri:
Grupa A
Muntenegru - Slovenia 18-28
Franţa - Angola 30-20
Grupa B
Serbia - Polonia 25-21
Rusia - Camerun 40-18
Grupa C
Norvegia - Kazahstan 46-18
România - Iran 39-11
Grupa D
Suedia - Uzbekistan 45-15
Olanda - Porto Rico 55-15
Primele două clasate se califică în grupele principale.
Comentează