DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Olanda învârte cuțitul în rană: 'Pentru România era posibil să intre în Schengen'

schengen

România putea să intre în spaţiul Schengen la reuniunea de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), în timp ce Bulgaria trebuie să facă paşi suplimentari, a declarat joi, pentru presa română, ministrul olandez al justiţiei şi securităţii, Eric van der Burg.

Ministrul a spus că nu vede rezultatul votului pe joi, în urma căruia României şi Bulgariei li s-a blocat din nou drumul spre spaţiul Schengen, ca pe un "semn de slăbiciune" pentru Uniunea Europeană sau ca pe o diminuare a solidarităţii între statele membre. "Am făcut nişte acorduri, aşa că trebuie să le respectăm", a afirmat el, fără a intra în detalii, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă are să transmită un mesaj românilor şi bulgarilor, el a afirmat: "Este o diferenţă între România şi Bulgaria. Pentru România era posibil să intre în Schengen, în timp ce Bulgaria trebuie să facă paşi suplimentari până să fie gata".

În ceea ce priveşte decuplarea aderării României şi Bulgariei, el a afirmat că "depinde de Bulgaria să facă paşi suplimentari şi de Comisie să ne raporteze nouă şi apoi vom discuta mai departe."

Întrebat dacă este posibil ca problema aderării României şi Bulgariei la zona Schengen să fie pusă pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare, variantă vehiculată de mai multe surse în ultima perioadă, el a afirmat că acest lucru este "mereu posibil".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.