Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Olguța Vasilescu s-a dezlănțuit după valul de achitări: 'Nimeni nu plătește. Iohannis putea să îi spună lui Kovesi să plece acasă'

Olguta Vasilescu

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, marți seară, referitor la achitările pronunțate în ultima perioadă, că nimeni nu plătește și că cei care ar trebui trași la răspundere sunt cei care au greșit, nu întreg statul român.

"Nu contează faptul că ești achitat. Toate aceste persoane, pentru toate într-un fel sau altul, DNA-ul, cei din statul paralel cum îl numim noi, și-au atins ținta. Pentru că ele au fost scoase din viața publică. Toni Greblă nu a mai fost judecător la Curtea Constituțională după ce se opusese legilor Big Brother, să nu uităm că familia Bîrsan, soțul nu a mai fost judecător la CEDO din cauza acestui scandal în care a fost implicată, Ponta și-a pierdut mandatul de premier, Orban nu a mai candidat la primărie. Au fost foarte puțini care au rămas pe baricade, cum a fost și cazul meu, pentru că în momentul în care mi s-a făcut un dosar în timpul campaniei electorale, exact în perioada în care ar fi trebuit să îmi depun candidatura, au fost presiuni foarte mari să îmi retrag candidatura, dar majoritatea au cedat, au stat câțiva ani pe bară și cine le dă înapoi și suferința prilejuită familiei și funcțiile pe care ar fi putut să le aibă, poate că ar fi putut chiar să fie mai sus decât își propuseseră să fie. Deci toate aceste lucruri rămân nesancționate. Nimeni nu plătește. Văd că Rușanu vrea să se îndrepte împotriva statului român și cere suma de un milion de euro. Cei care au greșit trebuie să plătească, nu statul român. Sper ca legile justiției să treacă odată și fiecare să plătească pentru fapta sa", a declarat Lia Olguța Vasilescu, la televiziunea publică, potrivit Mediafax.

Gabriela Firea, acuzații dure la adresa Ministerului Transporturilor: acolo se blochează proiectele

Ministrul Muncii a mai spus că a existat o discuție acum câteva luni, referitor la faptul de ce nu se îndreapă Ministerul de Finanțe să recupereze aceste prejudicii.

"Noi ne îndreptăm de fiecare dată. Din păcate, undeva ceva se blochează și nu se mai întâmplă nimic. Iohannis putea să îi spună lui Kovesi să plece acasă. În orice instiuție, oriunde în lume, șeful unei astfel de instituții pleca acasă", a conchis Vasilescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.