DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Olimpiada de Benzi Desenate, competiţie destinată şcolarilor şi elevilor din clasele I - XII, se va desfăşura în perioada ianuarie - mai

nouvelle-aquitaine-tourisme.com
benzi desenate angouleme festival

Olimpiada de Benzi Desenate, ediţia a patra, competiţie destinată şcolarilor şi elevilor din clasele I - XII, se va desfăşura în perioada ianuarie - mai şi va fi dedicată Jocurilor Olimpice din Antichitate.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis marţi AGERPRES, inedita temă a acestei ediţii va oferi elevilor de toate vârstele posibilitatea de a se regăsi în poveştile de benzi desenate realizate de ei.

Lucrările trebuie să abordeze una dintre valorile olimpismului: excelenţa, spiritul de echipă, prietenia, fair play-ul, toleranţa, respectul, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp şi minte, potrivit Agerpres.

Regulamentul de desfăşurare se regăseşte pe pagina Facebook 'Olimpiada de benzi desenate'.

Paginile trebuie trimise până la finalul lunii aprilie 2023. Înscrierea paginilor se face prin intermediul bibliotecilor şcolare, judeţene, orăşeneşti şi comunale. Fiecare bibliotecă, bibliotecar sau profesor va trimite o listă cu participanţii la concurs împreună cu planşele scanate la adresa olimpiadabd@gmail.com, precizează sursa citată.

Vor fi acordate premii pentru fiecare grupă de participare: câte un loc I, II şi III şi trei menţiuni.

Cele mai bune lucrări vor fi expuse în incinta unor muzee şi în alte instituţii de cultură din ţară.

Un concurs naţional de benzi desenate, de promovare a tinerelor talente din mediul de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, desfăşurat sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, Olimpiada de Benzi Desenate este iniţiată de Mihai Ionuţ Grăjdeanu - autor şi profesor de benzi desenate, sub egida Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi a Academiei Olimpice Române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.