Oliver Várhelyi, propus de Ungaria comisar european, nu a convins la audierile de joi în PE

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 14-11-2019

Actualizat: 14-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Hungary Tuday

Oliver Várhelyi, propus de Ungaria în funcția de comisar european pentru Vecinătate și extindere, nu a primit vot favorabil în prima etapă a procedurilor, după audierea joi în comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European, au declarat surse europene, pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, Oliver Várhelyi nu i-a convins pe membrii comisie pentru afaceri externe și astfel acesta a intrat în faza de întrebări scrise. Există și posibilitatea reaudierii acestuia.

În favoarea lui Oliver Várhelyi, la audierea în comisia de specialitate a PE, au fost cei de la grupul PPE, grupul Conservatorilor și Reformistilor Europeni ECR și grupul Identitate și Democrație (ID). Împotriva acestuia au fost grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), grupul „Înnoim Europa”, condus de Dacian Cioloș și grupul Verzi.

Tot joi este în desfășurare, la ora transmiterii acestei știri, audierea Adinei Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European, iar comisarul desemnat pentru Piața internă, Thierry Breton (Franța) este audiat în comisia pentru Industrie și Cercetare a PE.

Votul în PE pentru Executivul UE propus de președintele-ales Ursula von der Leyen va avea loc într-o sesiunea plenară programată pe 27 noiembrie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri