Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Olympique Marseille a remizat cu AS Monaco, 2-2, în Ligue 1

www.om,net
Olympique Marseille

Olympique Marseille a încheiat la egalitate, 2-2, partida de sâmbătă seara, de pe teren propriu, cu AS Monaco, în etapa a 19-a din Ligue 1, potrivit Agerpres.

Pe Stade Velodrome, gazdele au punctat prin Pierre-Emerick Aubameyang (38) şi Leonardo Balerdi (50), oaspeţii marcând prin Wissam Ben Yeder (7) şi Maghnes Akliouche (45+4). Monegascii au terminat însă partida cu doi jucători în minus, după ce Guillermo Maripan (11) şi Denis Zakaria (86) au văzut cartonaşul roşu.

Marseille se află pe locul 6, cu 29 de puncte, în timp ce AS Monaco este pe 4, cu 34 de puncte.

Metz, echipa antrenată de Ladislau Boloni, a ajuns la a şasea înfrângere consecutivă în campionat, după ce a pierdut meciul din deplasare cu Nice, 1-0. Singurul gol al partidei de pe Allianz Riviera a fost reuşit de Evann Guessand (77, penalty). Nice este pe locul 2, cu 38 de puncte, Metz fiind pe locul 15 (din 18), cu 16 puncte.

Aşa cum se ştie, vineri seara, în prologul etapei, Rennes a învins în deplasare cu 3-2 pe Olympique Lyon. Pe Groupama Stadium, oaspeţii au marcat prin Martin Terrier (22, 41) şi Desire Doue (36), pentru Lyon punctând Henrique (57) şi Alexandre Lacazette (78).

Rennes a acumulat 25 de puncte, având trei victorii consecutive în ultimele cinci runde, şi este pe locul 9. Olympique Lyon este pe 16 cu 16 puncte.

Etapa continuă cu partidele programate duminică, liderul PSG urmând să primească vizita echipei de pe locul 3, Brest.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.