Un om de afaceri din municipiul Târgu-Jiu a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, după ce a prejudiciat bugetul statului cu peste 750.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Potrivit sursei citate, bărbatul urmează să fie prezentat magistraţilor cu propuneri legale în cursul zilei de miercuri.
"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au continuat cercetările într-o cauză penală, procedând la reţinerea pentru 24 de ore şi introducerea în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj a unui bărbat de 63 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Din cercetări a reieşit faptul că în perioada 2010-2013, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, acesta ar fi înregistrat în evidenţa contabilă documente fiscale care nu reflectă realitatea, deducând astfel cheltuieli în sumă totală de peste 750.000 lei, în scopul diminuării obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat al statului", se menţionează în comunicatul de presă remis Agerpres.
Om de afaceri, reținut pentru evaziune fiscală
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

0
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
0

22
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
22

25
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” - prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă
25

49
Carmen Orban va susține instituirea Zilei Vârstnicului pe 1 octombrie, la propunerea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă
49

1.166
FOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
1.166

124
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
124

5.225
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
5.225

3.259
Pentru aceste două zodii, luna aprilie 2026 va fi cea mai bună din tot anul
3.259

900
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
900

2.297
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
2.297

2.964
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.964

2.487
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.487

136
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
136
















Comentează