Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că injecţiile pentru slăbit, deşi utile, nu vor rezolva problema obezităţii la nivel global, transmite agenţia DPA.
"Vreau să fiu clar: doar medicamentele nu vor rezolva criza obezităţii", a declarat luni, la Geneva, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit news.ro.
OMS a aprobat utilizarea aşa-numiţilor agonişti ai receptorilor GLP-1, însă a atras atenţia cu privire la dependenţa excesivă de aceştia.
Liniile directoare ale OMS vizează ingredientele active liraglutidă, semaglutidă şi tirzepatida. Acestea sunt conţinute, spre exemplu, în medicamentele Saxenda, Wegovy şi Mounjaro, utilizate pentru tratarea obezităţii.
Directiva precizează că cele trei ingrediente active pot fi utilizate pentru tratarea obezităţii la adulţi, însă nu şi la femeile însărcinate.
Un stil de viaţă sănătos ar trebui să facă parte din orice tratament, a atras atenţia OMS. "Este esenţial ca utilizarea GLP-1 să nu înlocuiască necesitatea unei alimentaţii sănătoase sau a activităţii fizice", a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Obezitatea reprezintă în prezent una dintre principalele provocări sanitare la nivel mondial, a afirmat directorul OMS.
Peste un miliard de persoane din întreaga lume suferă de această boală cronică, care provoacă afecţiuni suplimentare, precum diabet şi cancer. OMS preconizează că această cifră se va dubla până în 2030.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a solicitat, de asemenea, ca persoanele şi ţările cu venituri reduse să aibă acces la agonişti ai receptorilor GLP-1 la preţuri accesibile.
Ingredientele active au fost dezvoltate iniţial pentru diabet şi s-au dovedit promiţătoare pentru pierderea din greutate deoarece reduc apetitul şi amplifică semnalele de saţietate transmise de la intestin la creier.
Cu toate acestea, multe întrebări rămân fără răspuns, cum ar fi cele referitoare la posibilele efecte pe termen lung ale acestei clase de substanţe. Conform OMS, aceste medicamente nu au fost utilizate suficient de mult timp pentru a se putea evalua acest aspect.
OMS a publicat luni, pentru prima dată, directive privind modul în care aceste medicamente pot ajuta persoanele obeze să depăşească această problemă gravă de sănătate, potrivit AFP.
Conform cifrelor organizaţiei, peste 3,7 milioane de persoane au murit în 2022 din cauza bolilor asociate cu supraponderalitatea sau obezitatea. Cifra depăşeşte numărul victimelor celor trei principale boli infecţioase mortale (malaria, tuberculoza şi SIDA).






























Comentează