DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

OMS recunoaște că s-a făcut de râs și a decis să reia testele clinice pe hidroxiclorochină

WRGB
coronavirus

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, miercuri, reluarea testelor clinice pe hidroxiclorochină, la nouă zile după ce le-au suspendat ca urmare a publicării unui studiu în prestigioasa revistă medicală The Lancet, scrie AFP.

La sfârşitul lui aprilie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat teste clinice pe hidroxiclorochină, numite "Solidaritate", cu scopul de a trata eficient contra Covid-19, scrie news.ro.

Citește și: Parlamentul a decis! Educația sexuală a fost înlocuită cu ‘educație sanitară’. Cum se va preda în școli

Pe 25 mai, autoritatea sanitară mondială a anunţat suspendarea testelor făcute pe hidroxiclorochină ca urmare a publicării unui studiu în revista medicală The Lancet caracterizat drept ineficientă sau chiar nocivă utilizarea clorochininei sau a derivaţilor săi, cum ar fi hidroxiclorochina împotriva Covid-19.

Citește și: Nelu Tătaru anunță trei elemente care trebuie gestionate, pentru a evita valul doi de coronavirus: Nu ține doar de noi

Această suspendare a testelor ar trebui să permită OMS să analizeze informaţiile disponibile şi o decizie este aşteptată la mijlocul lui iunie.

Dar când revista The Lancet s-a distanţat, marţi seară, de studiu, recunoscând într-un avertisment formal că "probleme importante" sunt în legătură cu acest subiect, OMS a publicat concluziile mai târziu decât era prevăzut.

Citește și: Valer Dorneanu, atenționare pentru DNA: ‘Trebuie să aplice legea și trebuie să aplice și deciziile Curții Constituționale’

După analiza "datelor disponibile despre mortalitate", membrii Comitetului de securitate şi monitorizare au estimat "că nu există niciun motiv pentru a modifica protocolul" studiilor clinice, a anunţat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă virtuale.

Publicat pe 22 mai în The Lancet, studiul fondat pe datele a 96.000 de pacienţi, intenaţi între decembrie şi aprilie în 671 de spitale, a comparat starea celor care au primit tratament cu cel al pacienţilor care nu l-au primit.

Citește și: Bomba care aruncă-n aer tot ce se știa până acum! Omul care l-a turnat pe Orban ar fi din MAI .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.