Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Omul cu adevărat liber este omul Crucii, explică Mitropolitul Teofan

basilica.ro
ips teofan manastirea stiubieni

„Omul cu adevărat liber este omul Crucii”, a subliniat Mitropolitul Teofan duminică la Mănăstirea Știubieni din Botoșani, scrie Basilica.ro.

„Acei oameni, acei creștini, care se leapădă de ei înșiși, adică de voința lor, de mândriile lor, toți aceștia sunt cei care au o viață de Cruce, poartă crucea, urmează pe Domnul Hristos, și, prin aceasta, devin oamenii cei mai liberi de pe pământ”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„Oamenii cu viață de cruce Îl recunosc pe Domnul Dumnezeu ca Stăpânul vieții lor, precum rostim în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: «Doamne și Stăpânul vieții mele». Omul cu viață de cruce este omul stăpân peste patimi. Deși și el este atras de trup, încearcă să-l domine pe acesta, arătând că este om liber”.

„Omul cu viață de cruce dorește să aibă și el toate cele de trebuință pentru casa sa, dar știe că este nevoie de milostenie pentru cei săraci și atunci spune: «Nu banul poruncește mie, ci eu poruncesc banului și pot să fac cu acesta și milostenie»”.

Vizita Mitropolitului Teofan în mica mănăstire botoșăneană a fost un moment important pentru obște. Ierarhul a oficiat în Duminica Sfintei Cruci prima hirotonie pe seama acestui așezământ, monahul Siluan Siminica devenind ierodiacon. Totodată, starețul Mănăstirii Știubieni, Părintele Melchisedec Sandu, a fost ridicat la demnitatea de arhimandrit, informează Doxologia.

content-image

Mănăstirea Știubieni a fost înființată în 1996. Este ctitorită de PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, și de familia Mihai şi Ana Dămii. Mănăstirea se află pe un deal înconjurat de culturi de cereale. Spre est şi sud-est, se deschide o frumoasă priveliște, cu localitățile Săveni, Petricani şi Ştiubieni în vale, iar dincolo de ele întinse dealuri acoperite de păşuni, fâneţe şi culturi cerealiere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.