Omul forte al Indiei descinde la Moscova. Discuții cu Putin si aprofundarea relațiilor economice cu Rusia

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 04-07-2024

Actualizat: 04-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Hindustan Times

Vizita oficială în Rusia a premierului indian Narendra Modi va avea loc în perioada 8-9 iulie, a informat Serviciul de presă al Kremlinului. În cadrul convorbirilor cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin vor fi examinate aspecte privind perspectivele dezvoltării în continuare a relațiilor tradiționale de prietenie ruso-indiene, precum și probleme actuale de pe agenda internațională și regională, se menţionează în comunicatul Serviciului de presă al Kremlinului. Asistentul președintelui Federației Ruse, Iuri Ușakov, le-a declarat jurnaliştilor că Moscova acordă o importanță primordială acestei vizite.

"Aceasta va fi practic una dintre primele, dacă nu chiar prima vizită a lui Modi după alegerile din India", a remarcat consilierul șefului statului.

La rândul său, Ministerul indian al Afacerilor Externe a precizat că liderii celor două ţări vor examina aspecte privind "relațiile multilaterale dintre cele două țări și vor efectua un schimb de opinii asupra problemelor regionale și globale de interes comun". După Rusia, în turneul său extern, Modi va vizita Austria, în perioada 9-10 iulie, care va fi prima sa vizită a unui prim-ministru indian în această țară în ultimii 41 de ani. Acolo se va întâlni cu autoritățile și reprezentanții mediului de afaceri, transmite Ministerul indian de Externe.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a menționat că aceasta va fi o "vizită extrem de importantă". El a mai declarat că, în cadrul viitoarei întâlniri dintre Modi și Putin, se preconizează să se discute, printre altele, o serie de aspecte privind securitatea regională și globală și cooperarea comercială și economică. "Participăm împreună la procesele de integrare. Drept urmare, problemele de securitate regională și globală sunt mereu pe agenda noastră şi luăm în calcul dezvoltarea lor", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

El a menționat că "având în vedere natura de încredere a relației dintre președintele Putin și premierul Modi, ne putem aștepta la un schimb de opinii cu privire la toate subiectele care sunt incluse pe agenda zilei", a adăugat Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Indiei, Randhir Jaiswal, a remarcat recent, vorbind despre pregătirile pentru cel de-al 22-lea summit indiano-rus, că India "are un mecanism foarte bine stabilit de organizare a summiturilor cu Rusia". El a precizat că au avut deja loc 21 de summit-uri cu acest format.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri