Omul lui Erdogan, atac dur la adresa unui comisar european

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 18-07-2016

Actualizat: 18-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comentariile făcute de comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, conform cărora arestarea rapidă a judecătorilor după o tentativă de lovitură de stat eşuată în Turcia indică faptul că guvernul de la Ankara pregătise dinainte o listă sunt 'inacceptabile', a declarat luni ministrul de externe turc odată Mevlut Cavusoglu, potrivit Reuters. Pe contul său de Twitter, Mevlut Cavusoglu a menţionat că Turcia nu va face niciodată vreun pas înapoi în ceea ce priveşte realizările sale democratice şi statul de drept.

Anterior, în cursul zilei de luni, comisarul european Johannes Hahn afirmase: ''Pare cel puţin de parcă ceva ar fi fost pregătit. Listele sunt disponibile, ceea ce arată că era ceva pregătit şi urma să fie folosit într-o anumită etapă''. Astfel de comentarii sunt 'inacceptabile', a scris, în limba turcă, după care a adăugat în engleză: ''Pare că (Hahn) este departe de înţelegerea deplină a ceea ce se întâmplă în Turcia. Aşteptările noastre iniţiale de la UE şi aliaţii noştri sunt de a susţine procesul democratic din Turcia şi de a condamna ferm tentativa de lovitură de stat''. Autorităţile turce au arestat duminică aproximativ 3.000 de militari pentru presupusul lor rol în tentativa de înlăturare de la putere a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la înalţi comandanţi la soldaţi de rând, şi acelaşi număr de judecători şi procurori, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri