Instalarea lui Donald Trump la Casa Albă pare să schimbe polii de putere şi de conflict din întreaga lume. Cel puţin acest lucru reiese din ultimele declaraţii venite dinspre Moscova, considerat marele duşman al SUA în lume. Unul dintre oamenii de încredere ai lui Vladimir Putin a făcut afirmaţii uluitoare la adresa noului şef de la Casa Albă.
Citeşte şi: ALERTĂ Cele mai importante cluburi din Bucureşti au fost ÎNCHISE
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în timpul „orei guvernamentale” din Duma de Stat a Rusiei, l-a numit pe noul preşedinte al SUA drept „un maestru al afacerilor” şi l-a comparat cu preşedintele rus, Vladimir Putin. „Ştim că Trump este maestru în încheierea afacerilor, dar şi preşedintele rus, Vladimir Putin, ştie să încheie acorduri şi, întotdeauna, în interesul Rusiei”, a subliniat Serghei Lavrov, conform rador.
Citește și: De la Facebook pornesc majoritatea INFIDELITĂȚILOR: Cu cine își ÎNȘALĂ oamenii partenerii
Referindu-se la relaţiile dintre Rusia şi SUA, şeful diplomaţiei ruse a declarat că Moscova nu-şi face iluzii în privinţa posibilităţii unei noi resetări în mandatul lui Trump. Anterior, ministrul rus a explicat că soluţionarea crizei create în relaţiile dintre Moscova şi Washington este posibilă doar în timp şi cu condiţia unei activităţi serioase a ambelor părţi.
Comentează