Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OMV afirmă că România primește în primul rând gazele din Marea Neagră, dar Transgaz exprimă îngrijorări cu privire la disponibilitatea lor

omvpetrom.com
omv petrom

România va fi prima destinaţie a gazelor care se vor extrage din Marea Neagră, a precizat joi, unul dintre directorii OMV Petrom, Lucian Petrescu, însă, potrivit directorului general al Transgaz, Ion Sterian, cantitatea nu va fi suficientă iar România va continua să importe gaze naturale.

"Aşa cum s-a mai spus, prima destinaţie este România. În funcţie de situaţia de la momentul respectiv, balanţa de producţie şi consum, vom vedea dacă va fi un exces de gaze sau nu, dar prima destinaţie este România", a declarat joi Lucian Petrescu, director Transport şi Dispecerizare al OMV Petrom, în cadrul Congresului Central - European al Gazelor Naturale, conform Agerpres.

Petrescu s-a referit şi la dificultăţile pe care le are România în transportul de gaze şi a explicat că există "o reconfigurare a fluxurilor de transport".

"Pentru România, pentru regiune, aş spune că avem o reconfigurare a fluxurilor de transport gaze naturale. Nu mai avem sursa dinspre nord, nu mai vin gazele ruseşti, toate gazele intră în România acum prin sud-est ca importuri. Totodată Neptun Deep va fi tot în acea zonă de intrare în ţară. O să fie nişte încercări pentru Transgaz, sunt sigur că le analizează dânşii şi le vor trece cu succes pe partea de echilibrare", a arătat Lucian Petrescu.

Primele cantităţi de gaze din Marea Neagră ar urma să fie extrase din Marea Neagră în anul 2027. Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a spus că, în România va creşte consumul de gaze, iar ce se va extrage din Marea Neagră nu va fi suficient, aşa că ţara noastră va fi nevoită să mai importe gaz în 2027.

"Din gazele din Marea Neagră sunt 8,2 miliarde de metri cubi semnate cu consorţiul OMV Petrom şi Romgaz. Nu vor fi suficiente. (...) România va importa în continuare gaze", a explicat Ion Sterian.

OMV Petrom şi Romgaz au anunţat, în luna iunie a acestui an, că au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.

OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participaţie de 50% în proiect.

Cele două companii vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafaţă de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerată în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.

Congresul Central - European al Gazelor Naturale reuneşte joi şi vineri la Sibiu, specialişti români şi străini din domeniul energiei, reprezentanţi ai autorităţii centrale şi ai autorităţilor locale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.