Grupul austriac OMV este încrezător că în lunile următoare România va pune la punct un cadru de reglementare acceptabil pentru proiectul său de explorare din Marea Neagră astfel că, la scurt timp, compania va putea da undă verde pentru o investiţie în valoare de un miliard de euro, a declarat, vineri, directorul responsabil pentru operaţiunile de upstream de la OMV, Johann Pleininger, într-un interviu acordat Reuters.
În apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, companiile ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul Neptun, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi.
OMV are nevoie de un cadru serios cu privire la taxe şi redevenţe înainte de a da aprobarea finală pentru o astfel de investiţie majoră, a spus Johann Pleininger.
"Ar fi vorba de o investiţie de un miliard de euro", a subliniat Pleininger.
Aceasta a mai spus că OMV are nevoie de asemenea de o garanţie că va putea exporta surplusul de gaze naturale.
Spre deosebire de alte ţări din regiune, România depinde foarte puţin de importurile de energie. Mai puţin de 10% din necesarul de gaze naturale al României este importat din Rusia, iar restul este produs local, în principal de Romgaz şi Petrom.
"Am încredere că Guvernul României va face o propunere rezonabilă care va fi acceptată de industrie", a spus Johann Pleininger, adăugând că se aşteaptă la o decizie în acest sens la toamnă.
Decizia de investiţii a OMV este aşteptată "fie în acest an sau în primul trimestru al anului următor", a spus Johann Pleininger.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).
În luna iulie, Parlamentul a adoptat Legea offshore, care stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat la acea dată că, prin modificările aduse proiectului Legii offshore, s-a urmărit ca România să nu mai fie independentă energetic de Rusia.
"Faptul că am pus 50% din toată producţia pe contracte bilaterale, iar 50% tranzacţionare pe piaţa românească înseamnă că România va fi una dintre puţinele ţări din lume care devin independente energetic. De asemenea, suprataxarea zero nu putea fi acceptată, pentru că nu poţi ca stat român să nu încasezi absolut nimic", a declarat Dragnea, în plenul Camerei Deputaţilor.
Legea a fost întoarsă în Parlament, pentru reexaminare, de către preşedintele Klaus Iohannis, la începutul lunii august.
"Considerăm că legea supusă reexaminării se impune a fi reanalizată de Parlament din perspectiva stabilităţii şi predictibilităţii pe termen lung a cadrului legal aplicabil acestui sector şi pentru evitarea potenţialelor efecte negative. Totodată, apreciem că prevederile legii supuse reexaminării ar trebui să cuprindă dispoziţii clare, lipsite de echivoc şi cu perspectivă durabilă, astfel încât să fie asigurat cadrul necesar dezvoltării parteneriatului stat-investitori, în sensul asigurării predictibilităţii necesare, iar economia românească să beneficieze pe termen lung de pe urma exploatării resurselor naturale din perimetrul Mării Negre", se arată în cererea de reexaminare.
În februarie, Sorin Gal, directorul general al Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM), anunţa că rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producţia totală a ţării să se dubleze timp de 20 de ani.
El a arătat că ExxonMobil şi OMV Petrom au investit până acum în perimetrul Neptun circa 2 miliarde de dolari, Lukoil - peste 500 de milioane de dolari în perimetrul Trident, iar Black Sea Oil and Gas - 200 de milioane de dolari în perimetrele Midia şi Pelican.
OMV este optimist că va aproba în curând investiţia de un miliard de euro în proiectul Neptun din Marea Neagră
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

491
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
491

1.991
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
1.991

1.000
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
1.000

17
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
17

527
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
527

2.608
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.608

62
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
62

3.899
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
3.899

30
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
30

549
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
549

2.628
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.628

1.005
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
1.005

1.217
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.217
















Comentează