DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

OMV și Gazprom discută un terminal de Gaze Naturale Lichefiate pe coasta rusească a Mării Negre

gazprom

Grupul energetic austriac OMV și grupul rus Gazprom au semnat vineri o serie de documente pentru a-și dezvolta parteneriatul lor strategic, inclusiv un mic terminal de Gaze Naturale Lichefiate (GNL) pe coasta rusească a Mării Negre, a anunțat vineri acționarul majoritar al OMV Petrom.

Potrivit OMV, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, directorul general de la OMV, Rainer Seele, și directorul general de la Gazprom, Alexey Miller, au semnat un memorandum de înțelegere care precizează principiile unei potențiale cooperări între Gazprom și OMV în coordonarea activităților pentru dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor naturale necesare pentru furnizarea de gaze naturale în Europa Centrală și de Sud-Est, conform Agerpres.

De asemenea, cele două companii au semnat un acord cadru pentru a colabora în sectorul GNL. Părțile intenționează să coopereze întru-un proiect integrat pentru un terminal mic de producție a GNL pe coasta rusească a Mării Negre, precum și pentru transportul, marketingul și vânzarea de GNL.

Anterior, în luna decembrie 2016, OMV și grupul rus Gazprom au semnat un acord de bază privind schimbul unor active conform căruia Gazprom va primi o participație de 38,5% din acțiunile companiei OMV (NORGE) AS, o companie concentrată pe explorarea și producția de petrol în Norvegia. În schimb, OMV va primi o participație de 24,98% la un proiect destinat dezvoltării blocurilor 4 și 5 ale formațiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz și condensat Uregoy din Siberia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.