Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OMV nu lasă proiectul de miliarde din Marea Neagră: Guvernul spune că nu a primit un termen pentru modificarea legii off-shore

business-review.eu
OMV Petrom

Ministrul desemnat al Economiei, Virgil Popescu, susţine că nu s-a pus problema, în discuţia de marţi cu şeful OMV, Reiner Seele, de retragerea companiei din proiectul Neptun din Marea Neagră şi că reprezentanţii investitorilor nu au înaintat niciun termen în care ar trebui să fie schimbată legislaţia românească, astfel încât să ia decizia de extracţie a gazelor.

"A fost o discuţie vizavi de priorităţile OMV în România, ce investiţii vor să facă. (Şeful OMV, Reiner Seele - n.r.) a solicitat această întrevedere. Evident că a fost şi o discuţie vizavi de Legea offshore. Punctul de vedere al meu şi al premierului este acelaşi: Legea offshore nu se modifică decât în Parlament, prin consens politic al tuturor grupurilor parlamentare. Până nu se obţine acest consens politic, nu putem modifica, vorbim de modificarea Legii offshore", a spus Popescu, la ieşirea de la audieri.

Citește și: Soțul Sorinei Pintea, mesaj emoționant: Vă rog cu toată ființa să mă ajutați

Întrebat de jurnalişti dacă reprezentanţii OMV i-au adus la cunoştinţă că vor să se retragă din proiectul Neptun Deep, el a răspuns: "Este exclus. Nu s-a vorbit aşa ceva la discuţii".

Jurnaliştii au insistat să afle dacă este adevărat că OMV a dat termen vara acestui an pentru o decizie de investiţii în Marea Neagră.

Citește și: Marian Godină a explodat la adresa Sorinei Pintea: ‘Aia e umilire, doamnă! Aia e afectare a stării de sănătate! Ăla e lucru inuman’

"Nu există ca un investitor să dea un termen unui Guvern vizavi de aşa ceva. Nu s-a discutat", a spus Popescu, informează agerpres.ro.

Când jurnaliştii au întrebat dacă acesta este termenul OMV pentru a lua decizia dacă merge mai departe cu proiectul, oficialul desemnat a arătat: "Termenul OMV este termenul OMV. Guvernul României nu modifică Legea offshore. Am spus acest lucru. Există un Parlament care poate să modifice o lege".

Citește și: SRI a început căutările: Distribuiți dacă bănuiți pe cineva

El a explicat de ce nu doreşte modificarea Legii offshore în Guvern.

"Presupunând că ar fi un Guvern, acum, că ar exista acest Guvern, ne-am asumat că nu vom lucra în Guvern la o modificare a Legii offshore. Pentru că am văzut ce s-a întâmplat. PSD avea şi Guvernul, şi Parlamentul, iar o lege făcută în Guvern a fost modificată de grupurile parlamentare PSD, în ping-pong, şi nu vrea ca această lege foarte importantă pentru România şi pentru români să ajungă iar un subiect de discuţie între partide. Ori ajungem la un consens în Parlament, ori legea rămâne aşa cum e", a precizat ministrul desemnat.

Citește și: VIDEO Șefa DSP Timiș s-a făcut de râs, în timp ce dădea detalii despre un caz de coronavirus: ‘Lumina chiar mă deranjează’

OMV Petrom este partener în proiectul Neptun Deep cu americanii de la ExxonMobil, care şi-au anunţat anul trecut intenţia de a se retrage din România.

În februarie, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, declara că, în cazul în care nu se schimbă Legea offshore, "când" scoatem gazele din Marea Neagră se va transforma în "dacă".

Citește și: Soțul Sorinei Pintea, mesaj emoționant: Vă rog cu toată ființa să mă ajutați

"Activitatea noastră este influenţată de piaţă şi de reglementări şi avem nevoie de un cadru legal prietenos investiţiilor, care este cerinţa-cheie pentru investiţiile noastre viitoare. Apreciem eforturile pentru liberalizarea pieţei gazelor, prin OUG 1/2020 şi declaraţiile cu privire la modificarea Legii offshore. Însă, pentru a ridica barierele care stau în calea dezvoltării proiectului Neptun Deep, în următoarea perioadă trebuie făcuţi paşi concreţi în acest sens. Neptun Deep este o descoperire care asigură securitatea energetică a României. Marea Neagră este o şansă pentru România, pe care doar puţine ţări o au. În contextul Green Deal, credem că gazul este parte a soluţiilor pentru Europa în tranziţia spre energia curată", a spus Verchere, într-o conferinţă de presă.

Citește și: Marian Godină a explodat la adresa Sorinei Pintea: ‘Aia e umilire, doamnă! Aia e afectare a stării de sănătate! Ăla e lucru inuman’

Ea a amintit condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi luată decizia de dezvoltare a proiectului Neptun Deep.

"Stabilitate, o piaţă a gazelor liberalizată şi existenţa unei infrastructuri-cheie. OUG 1/2020 a fost un lucru foarte important pentru ca investitorii să vadă un progres spre reîntoarcerea la o piaţă liberalizată, aşa că acest lucru este binevenit. Şi avem nevoie de modificări ale Legii offshore. Înţelegem că va trece printr-un proces parlamentar, iar aceasta este următoarea etapă pe care o urmărim să o vedem. Resursele de gaze din Marea Neagră sunt foarte importante şi multe ţări ar invidia România pentru aceste resurse. Este vorba despre timp aici. Mereu am spus că, în ceea ce priveşte (dezvoltarea proiectului din - n. r.) Marea Neagră, se pune întrebarea 'când?', deoarece este o resursă descoperită şi evaluată şi stă la baza securităţii energetice a României", a precizat Verchere.

Citește și: SRI a început căutările: Distribuiți dacă bănuiți pe cineva

Şefa OMV Petrom a subliniat că, fără modificarea Legii offshore, extracţia gazelor din Marea Neagră nu mai este o certitudine.

"Dar vedem că se schimbă contextul, presiunea care vine pe partea de mediu este în creştere, vedem discuţiile cu privire la finanţarea unor proiecte de acest gen. În absenţa unei modificări a Legii offshore, pentru prima dată mă tem că vom trece de la 'când' la 'dacă', ceea ce ar fi o pierdere uriaşă pentru România. Recomandăm autorităţilor să facă schimbările de care avem nevoie, astfel încât să putem merge mai departe, să începem acest proiect şi să aducem, în cele din urmă, gazul în România şi veniturile statului care vin odată cu acesta", a arătat ea.

Citește și: VIDEO Șefa DSP Timiș s-a făcut de râs, în timp ce dădea detalii despre un caz de coronavirus: ‘Lumina chiar mă deranjează’

Zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră este estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.