Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OMV Petrom nu e suflet negru: După ce a scăpat de taxa de solidaritate plantează copaci de trei milioane de euro

business-review.eu
OMV Petrom

OMV Petrom continuă proiectul "România plantează pentru mâine" şi îşi concentrează atenţia în 2023 către zonele urbane, peste 330.000 de puieţi urmând să fie plantaţi în cadrul unor mini păduri urbane, în 20 de oraşe, printre care Bucureşti, Constanţa, Giurgiu şi Craiova.

Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, compania va susţine cu trei milioane de lei plantările din acest an.

"În fiecare an, prin proiectul 'România plantează pentru mâine', contribuim la dezvoltarea unor comunităţi mai verzi şi mai curate. Le mulţumesc voluntarilor, autorităţilor şi partenerilor noştri, cu ajutorul cărora am plantat mai mult de 2 milioane de puieţi în ultimii peste trei ani. Sperăm să ne fie alături şi anul acesta, în care ne-am propus să creăm împreună mici oaze verzi în comunităţile urbane. "România plantează pentru mâine" face parte din strategia noastră mai largă de a construi un viitor sustenabil pentru comunităţi şi întreaga societate", a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

În 2023, proiectul "România plantează pentru mâine" se va concentra preponderent pe crearea de păduri miniaturale urbane. Acest concept a fost introdus în România de către OMV Petrom şi a fost implementat cu succes în 5 localităţi: Moineşti, Bucureşti, Giurgiu, Buftea şi Urziceni. Pădurea miniaturală urbană are rolul de a îmbunătăţi calitatea aerului, de a reduce zgomotul, de a creşte biodiversitatea şi de a diminua efectul de seră.

În acelaşi timp, plantările din mediul rural vor continua, în zonele care au nevoie de intervenţie, cu circa 180.000 de puieţi pentru plantări extravilane.

Lansat în 2020, "România plantează pentru mâine" este cea mai mare iniţiativă de plantare finanţată din fonduri private din România. În perioada 2020-2022, peste 10.000 de voluntari au împădurit peste 450 hectare, în cadrul a 60 de plantări, cu o contribuţie de 5,7 milioane de euro.

Acţiunile de împădurire se desfăşoară cu sprijinul a şase ONG-uri recunoscute pentru contribuţiile aduse protecţiei mediului înconjurător din România - Act for Tomorrow, Mai Mult Verde, Plantăm fapte bune în România, Pădurea Copiilor, Viitor Plus şi Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti.

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Acţiunile OMV Petrom sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7% din acţiunile OMV Petrom, iar 28,1% se tranzacţionează liber. OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2022. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.