Compania austriacă de petrol şi gaze OMV, proprietarul OMV Petrom, anunţă demararea procesului privind o potenţială vânzare a benzinăriilor pe care le deţine Germania, potrivit unui comunicat al companiei, potrivit Agerpres.
OMV operează în Germania, prin subsidiara sa OMV Deutschland GmbH, o reţea de 287 de staţii de distribuţie a carburanţilor.
Acestea sunt situate în sudul ţării, în special în Bavaria şi Baden-Württemberg. Dintre acestea, 195 au fost dotate cu conceptul VIVA.
România ÎNCHIDE șapte puncte de trecere a frontierei, de joi dimineața
"Odată cu potenţiala vânzare a benzinăriilor din Germania, OMV îşi gestionează portofoliul de active în direcţia unei creşteri sustenabile şi profitabile", se arată în comunicat.
OMV deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol şi gaze din România.
Comentează