Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OMV şi Gazprom au modificat contractul privind furnizarea de gaze naturale ruseşti în Austria

gazprom

Grupul energetic austriac OMV şi grupul rus Gazprom au căzut de acord să modifice contractul pe termen lung privind furnizarea de gaze naturale ruseşti în Austria, a anunţat miercuri acţionarul majoritar de la Petrom, transmite Reuters.

Modificările la contract au fost semnate miercuri la Viena de vice-preşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, şi directorul general de la OMV, Gerhard Roiss. Fără a dezvălui alte detalii, OMV a precizat că modificările convenite pun contractul 'pe noi baze care reflectă modificarea condiţiilor de pe piaţă'.

'Astăzi, Gazprom şi OMV au făcut un pas important pentru asigurarea livrărilor de gaze naturale pe termen lung în Austria. Prin documentul semnat, ambii parteneri au subliniat rolul depozitului de la Baumgarten drept un hub important pentru exporturile de gaze naturale ruseşti', a declarat directorul general de la OMV, Gerhard Roiss.

OMV este un important partener european al Gazprom iar Austria primeşte gaze naturale din Rusia încă din 1968. OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea 18,99% şi alte 9,36% dintre acţiuni se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.