Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONRC: 5.242 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2023

sfin.ro
onrc registrul comertului

ONRC: 5.242 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2023

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut cu 5,1%, în primele nouă luni din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, la 5.242 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 5.242 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 116,083 milioane de dolari, în creştere de aproape patru ori faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-septembrie 2022, de 31,027 milioane de dolari.

În septembrie 2023, au fost înmatriculate 605 societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (28,1%), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (18,51% din total), transport, depozitare şi comunicaţii (15,54%) şi construcţii (12,23%).

La finele septembrie 2023, în România existau 249.457 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la aproape 69 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.524 (capital subscris de 4,053 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,863 miliarde de dolari, în 6.039 firme.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.