O instanţă a ONU a ordonat Turciei să-l elibereze pe Aydin Sefa Akay, un judecător şi diplomat turc arestat în campania de reprimare lansată de Ankara după lovitura de stat eşuată din iulie 2016, astfel încât acesta să poată reveni la tribunal pentru audierea unui rwandez suspectat de genocid, relatează Reuters.
Mecanismul ONU pentru Tribunalele Penale Internaţionale a anunţat într-o decizie că în calitate de judecător ONU, Akay a beneficiat de imunitate diplomatică şi că închiderea lui a constituit o încălcare a independenţei judiciare. Instanţa ONU a ordonat eliberarea judecătorului turc până la 14 februarie. Tribunalul, succesor legal al tribunalelor care au judecat crime comise în timpul războaielor din fosta Iugoslavie şi genocidul din Rwanda, urmează să audieze pledoariile lui Augustin Ngirabatware, un politician rwandez care execută o pedeapsă de 30 de ani pentru incitare la genocid, conform Agerpres. Avocaţii inculpatului susţin că au descoperit dovezi care îl disculpă.































Comentează