Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU anunţă că s-au efectuat peste 1.000 de evacuări medicale de urgenţă necesare în Ghouta

The News Unlimited
Ghouta Orientala

Peste 1.000 de persoane au nevoie de evacuare medicală de urgenţă în partea controlată de rebeli din Ghouta Orientală, ţinta de trei săptămâni a unei ofensive devastatoare a regimului sirian, potrivit Naţiunilor Unite, relatează AFP. 'Peste o mie de persoane trebuie evacuate de urgenţă din enclava rebelă din motive medicale. Este vorba, în majoritate, de femei şi copii', a indicat Linda Tom, purtător de cuvânt al Biroului de coordonare pentru afaceri umanitare al ONU la Damasc (OCHA), anunţă Agerpres.

Enclava rebelă se confruntă cu o stare de asediu care împiedică din 2013 accesul la alimente şi medicamente pentru cei aproximativ 400.000 de locuitori. Potrivit OCHA, 77 de 'cazuri prioritare' se află printre cei 1.000 de bolnavi sau răniţi care necesită o evacuare de urgenţă din bastionul rebel asediat. În paralel, 28 de spitale, clinici şi dispensare au fost vizate de atacuri şi nouă cadre medicale au fost ucise de la declanşarea ofensivei, menţionează sursa citată.

În această regiune strategică aflată la periferia capitalei siriene, forţele guvernamentale sufocă în fiecare zi enclava care este supusă unui asediu de cinci ani. Acum, Damascul controlează aproape 60% din teritoriu, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Ofensiva regimului sirian, care vizează preluarea controlului asupra întregii enclave rebele de la periferia capitalei, s-a soldat , începând cu 18 februarie, cu 1.144 de morţi, între care 240 de copii şi peste 4.400 răniţi, potrivit OSDO.

Aceste victime duc la creşterea drastică a pierderilor de vieţi omeneşti în războiul din Siria, declanşat în urmă cu şapte ani şi care s-a soldat de atunci cu peste 350.000 de morţi, potrivit ONG-ului.

Aproximativ 85% dintre victime au fost ucise de forţele guvernamentale şi de aliaţii lor, subliniază OSDO, o organizaţie neguvernamentală siriană cu sediul la Londra, care dispune de o reţea de informare pe întreg teritoriul Siriei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.