Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU anunţă că va avea nevoie de suma record de 51,5 miliarde de dolari pentru a face față nevoilor de ordin umanitar, în 2023

editiadedimineata.ro
ONU adunarea generala

ONU a anunţat joi că va avea nevoie de 51,5 miliarde de dolari (49,6 miliarde de euro), o creştere de 25%, pentru a face faţă nevoilor de ordin umanitar în 2023, de la conflictul din Ucraina şi până la efectele schimbărilor climatice, cum ar fi riscul de foamete în Africa.

''Anul viitor va fi deci (anul) celui mai amplu program umanitar" lansat vreodată la nivel mondial, le-a declarat jurnaliştilor şeful agenţiei umanitare a ONU, Martin Griffiths.

Obiectivul este de a asista 230 de milioane de persoane în 68 de state din întreaga lume, transmit agenţiile internaţionale de presă, aceasta în condiţiile în care, potrivit estimărilor ONU, 339 de milioane de oameni la nivel mondial - adică 4% din populaţia globului sau întreaga populaţie a SUA, potrivit calculelor Reuters - vor avea nevoie de ajutor de urgenţă în 2023, faţă de 274 de milioane în 2022, potrivit Agerpres.

Trei sute treizeci şi nouă de milioane de persoane, "este o cifră enormă şi deprimantă", a apreciat Griffiths, care a subliniat că nevoile umanitare, care au cunoscut un vârf în timpul pandemiei de coronavirus, nu au scăzut din nefericire de atunci încoace.

"Seceta şi inundaţiile letale au făcut ravagii (...) din Pakistan şi până în cornul Africii. Războiul din Ucraina a transformat o parte din Europa într-un câmp de luptă. Peste 100 de milioane de persoane au fost strămutate la nivel mondial. Şi toate acestea, în plus faţă de distrugerile pe care pandemia le-a produs în rândul celor mai săraci din lume", a subliniat Griffiths.

Cel puţin 222 milioane de persoane din 53 de ţări se vor confrunta cu insecuritatea alimentară acută la sfârşitul lui 2022. Patruzeci şi cinci de milioane de persoane din 37 de ţări riscă să moară de foame.

"Cinci ţări se află deja în ceea ce noi numim condiţii apropiate de foamete, conform cărora putem spune (...) că oamenii mor din cauza strămutărilor, a insecurităţii alimentare, a lipsei de hrană", a explicat Griffiths.

Este vorba despre Afganistan, Etiopia, Haiti, Somalia şi Sudanul de Sud, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al biroului de coordonare a afacerilor umanitare al ONU, Jens Laerke.

Şi sănătatea publică se află sub presiune în întreaga lume, îndeosebi din cauza persistenţei coronavirusului şi a mpox (noul nume dat în această săptămână de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a desemna variola maimuţei), a reapariţiei Ebola în Uganda şi a prezenţei multiplelor epidemii de holeră în întreaga lume, îndeosebi în Siria şi Haiti.

Toate acestea într-un context de schimbări climatice, care nu fac decât să crească riscurile şi vulnerabilităţile, îndeosebi în ţările sărace. Până la sfârşitul secolului, căldura extremă ar putea face la fel de multe victime precum cancerul, potrivit ONU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.