Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU, APEL în plină pandemie: 'Gândiţi-vă la medicii 'eroi' şi la persoanele cele mai vulnerabile'

pandemie

Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a făcut sâmbătă un apel la recunoaşterea meritelor medicilor şi asistentelor care luptă împotriva pandemiei de COVID-19, îndemnând oamenii să se gândească la persoanele cele mai vulnerabile, potrivit DPA.

"Să împărtăşim un gând special pentru eroicii lucrători din domeniul sanitar aflaţi în prima linie a luptei împotriva acestui virus teribil şi pentru toţi cei care muncesc ca oraşele noastre să funcţioneze în continuare", a spus acesta într-un mesaj video, potrivit Agerpres.

"Să ne gândim la cei mai vulnerabili dintre vulnerabili aflaţi în diferite locuri din lume, cei aflaţi în zone de conflict şi tabere de refugiaţi, cartiere sărace şi toate acele locuri care nu dispun de condiţii pentru a lupta împotriva virusului".

Citește și: Raed Arafat, despre sezonieri: 'Nimeni nu a crezut că vor fi 2.000/zi. Solicitarea, pe cale diplomatică'

Guterres a îndemnat totodată liderii religioşi de toate credinţele să-şi unească forţele şi să conlucreze în numele păcii în aceste vremuri de criză pentru omenire.

Mesajul secretarului general a fost rostit cu prilejul Paştelui, sărbătorit de o parte dintre creştini, al Paştelui evreiesc şi al apropiatei luni sfinte a musulmanilor, Ramadamul.

"Potrivit tradiţiei, aceste ocazii sunt momente petrecute în comunitate, când familiile se reunesc, cu îmbrăţişări şi strângeri de mâini, cu mulţimi de oameni, dar acum trăim vremuri fără precedent", a spus acesta, pe care le-a numit "bizare, suprarealiste", o lume "a străzilor tăcute, a obloanelor trase, a lăcaşelor de cult pustii".

"Împreună putem şi vom învinge acest virus - prin cooperare, solidaritate şi credinţă în umanitatea noastră comună,'' a mai spus Guterres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.