Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU atrage atenția asupra crizei din Venezuela. Aproximativ 2,3 milioane de oameni au fugit din țară

http://www.puterea.ro
Venezuela

Aproximativ 2,3 milioane de venezueleni au fugit din ţară ca urmare a crizei, a informat marţi ONU, care a atras atenţia asupra faptului că populaţia este afectată de lipsa alimentelor şi a medicamentelor, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Cea mai mare parte din cei plecaţi din Venezuela s-au îndreptat spre Columbia, Ecuador, Peru şi Brazilia, a semnalat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Stephane Dujarric, într-o conferinţă de presă.

Cifra de 2,3 milioane reprezintă o estimare realizată de Biroul ONU pentru Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA) în iunie 2018, însă Naţiunile Unite nu au precizat data de început a bilanţului.

Dujarric a explicat că majoritatea emigranţilor venezueleni indică lipsa alimentelor ca principal motiv al plecării, dar şi a medicamentelor de bază şi a personalului medical, ceea ce a produs o puternică deteriorare a calităţii îngrijirii din spitale.

Citește și: S-a DECIS! Carmen Dan, prefectul Capitalei și șeful Jandarmeriei vor merge AUDIERI în Parlament


Potrivit OCHA, peste 100.000 de bolnavi de SIDA sunt în pericol din cauza lipsei medicamentelor necesare, iar boli eradicate, precum rujeola, malaria, tuberculoza şi difteria, au reapărut, cu multiple cazuri.

Totodată, ONU şi partenerii săi umanitari avertizează că populaţia fugită din Venezuela necesită asistenţă în privinţa statutului legal, primirii, accesului la sănătate şi la alte servicii de bază.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.