Misiunea ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA) a avertizat în legătură cu riscul creşterii numărului de atacuri asupra centrelor de înregistrare a alegătorilor pentru scrutinul programat în luna octombrie în Afganistan, relatează vineri dpa, conform agerpres.ro.
Potrivit raportului publicat joi de UNAMA, 23 incidente violente legate de alegeri, inclusiv atacuri coordonate asupra centrelor electorale, au fost înregistrate începând cu data de 14 aprilie, odată cu lansarea procesului de înregistrare a alegătorilor.
Tadamichi Yamamoto, reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru Afganistan, s-a referit la aceste incidente ca fiind "atacuri împotriva democraţiei".
Conform ONU, victimele au fost majoritatea civili, în total 271 de persoane fiind ucise sau rănite în atacuri.
Cel mai sângeros atac având legătură cu alegerile a avut loc într-un centru de înregistrare în cartierul Dasht-e-Barche, din vestul capitalei Kabul - o zonă predominantă şiită - pe 22 aprilie, când 60 de persoane au fost ucise. Statul Islamic a revendicat atacul prin intermediul agenţiei sale de propagandă Amaq.
Aproape 75% dintre incidente au avut loc în moschee şi şcoli care sunt utilizate ca centre de înregistrare a alegătorilor, conform raportului ONU.
Mai mult de 40% dintre secţiile de votare pentru alegerile legislative din Afganistan ar putea fi ţinta unor atacuri care ar afecta rata de participare la scrutin, a avertizat la sfârşitul lunii martie o autoritate pentru monitorizarea alegerilor.
Aceste alegeri sunt primele de la disputatele alegeri prezidenţiale din 2014. Alegerile ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu trei ani pentru a-i înlocui pe cei 249 de deputaţi, care îşi desfăşoară activitatea din 2010, în pofida unei reputaţii proaste, care include acuzaţii de corupţie şi dezinteres.
ONU avertizează în legătură cu creşterea numărului de atacuri împotriva centrelor electorale din Afganistan
Explorează subiectul
Articole Similare

453
VIDEO Iranul ripostează cu rachete și drone - Ambasada SUA în Kuweit și baza americană din Bahrein, lovite
453

1.091
Situație de criză: elevi români, blocați în Dubai din cauza închiderii spațiului aerian / Erau în excursie, iar părinții sunt acum disperați
1.091

1.639
Prețul petrolului a explodat efectiv după războiul din Orientul Mijlociu: a ajuns la cel mai ridicat nivel începând din ianuarie 2025
1.639

122
Israelul și SUA lovesc din nou Kataeb Hezbollah
122

3.858
Riadul, poarta de scăpare pentru bogații blocați în Golf - Cât costă un zbor către Europa
3.858

91
Clădiri rezidențiale lovite în Iran/ Israelul atacă și Hezbollahul libanez
91

2.629
FOTO Cine a fost liderul Hezbollah ucis în ultimul atac de IDF: era mâna dreaptă a lui Hassan Nasrallah, ucis şi el de armata israeliană
2.629

203
Iranul lansează un nou atac dur în Israel: alertă lansată de IDF
203

5.879
Toate statele Golfului au fost vizate de iranieni, o premieră istorică: Atacurile Iranului împing țările arabe spre război
5.879

3.654
De la IT la agricultură: o țară vecină cu România încearcă să repopuleze satele oferind 13.000 de euro pentru cei care vor o casă cu teren
3.654

237
Eveniment fără precedent, eclipsat de războiul din Iran - Melania Trump va prezida o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU
237

6.427
VIDEO Avion de luptă american F-15, prăbușit în Kuweit. Pilotul s-a catapultat în ultima clipă
6.427

68
Kuwaitul a interceptat drone ostile în a treia zi de atacuri ale Iranului
68

















Comentează