Malnutriția infantilă din Afganistan a atins niveluri critice, iar lipsa ajutoarelor îi obligă pe lucrătorii din domeniul sănătății să refuze milioane de copii și mame – șase din șapte dintre cei aflați în nevoie –, a declarat marți Programul Alimentar Mondial (WFP) al ONU.
Emacierea copiilor, cea mai mortală formă de malnutriție, a atins niveluri critice în o treime din provinciile Afganistanului, în timp ce numărul copiilor internați în centrele medicale crește vertiginos, a declarat reporterilor de la Geneva John Aylieff, directorul național al WFP în Afganistan, potrivit Radio Rador România.
Emacierea copiilor apare atunci când un copil este prea slab pentru înălțimea sa, deoarece a slăbit rapid sau nu a reușit să ia în greutate din cauza alimentației insuficiente și/sau a bolilor.
„Aceasta este o criză care se agravează pe zi ce trece și, din păcate, una pe care nu suntem în măsură să o ținem sub control”, a spus John Aylieff.
Aproximativ 80% dintre cazurile cele mai grave implică copii cu vârsta sub doi ani, a precizat Aylieff, mulți dintre aceștia ajungând la clinici prea târziu pentru a mai putea fi salvați.
Această creștere survine în contextul în care Afganistanul se confruntă cu perturbări comerciale legate de conflict, cu repatrierile în masă ale afganilor din țările vecine și cu reduceri drastice ale ajutorului internațional.
Aproape 6 milioane de afgani au fost repatriați forțat din țările vecine în ultimii trei ani, de când au început politicile de expulzare la sfârșitul anului 2023, ceea ce a exercitat o presiune suplimentară asupra locurilor de muncă și a serviciilor publice, a spus John Aylieff.
În același timp, prețurile alimentelor de bază au crescut cu 20% până la 30%, în timp ce aproape 14 milioane de afgani se confruntă cu foamete acută, potrivit WFP.
Deși o recoltă mai bună în acest an a oferit o oarecare speranță, beneficiile acesteia au fost anulate de presiunile economice, repatrierile în masă și reducerile ajutorului.
Agenția a declarat că deficitul de finanțare i-a redus drastic operațiunile.
Statele Unite, care sunt de obicei cel mai mare donator, precum și o serie de țări europene, au redus finanțarea începând din ianuarie 2025.
WFP a declarat că, în prezent, poate ajunge doar la una din șapte femei și copii care suferă de malnutriție acută, față de unul din patru copii care aveau nevoie de tratament în luna martie a acestui an.
„Îi trimitem acasă cu mâinile goale, fără absolut nimic”, a spus John Aylieff.
WFP a fost, de asemenea, nevoit să suspende distribuirea de alimente menite să prevină foametea în zonele cele mai grav afectate, din cauza lipsei de fonduri, a adăugat el.
WFP a declarat că are nevoie de 500 de milioane de dolari în următoarele șase luni pentru a împiedica agravarea crizei.






























Comentează