Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU: Cel puţin 23.000 de persoane s-au refugiat în Costa Rica din cauza violențelor din Nicaragua

www.europafm.ro
ONU

Majoritatea persoanelor care se refugiază din cauza violenţelor din Nicaragua merg în Costa Rica, unde cel puţin 23.000 de oameni încearcă să obţină azil de la izbucnirea, în aprilie, a crizei nicaraguane, a indicat marţi ONU din Geneva, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''În ultimele luni, numărul cererilor de azil depuse de către nicaraguani în Costa Rica şi în alte ţări a crescut în mod exponenţial'', a declarat un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), William Spindler, într-o conferinţă de presă la Geneva. 

Potrivit UNHCR, ''Costa Rica a primit majoritatea cererilor de azil, iar Panama, Mexic şi SUA au înregistrat şi ele o tendinţă de creştere în primul semestru al anului 2018, cea mai semnificativă fiind în iunie''. 

Cifrele regionale nu sunt încă cunoscute, dar, pentru Costa Rica, ''aproape 8.000 de cereri de azil din partea unor cetăţeni nicaraguani au fost înregistrate începând din aprilie şi circa 15.000 au obţinut audieri pentru a fi înregistraţi ulterior, capacităţile costaricane de procesare a cererilor fiind suprasolicitate'', a explicat el, oferind date ale autorităţilor din Costa Rica. 

În prezent, 200 de cereri de azil sunt înregistrate zilnic în Costa Rica, potrivit UNHCR, care intenţionează să ajute autorităţile costaricane să majoreze numărul la 500.

Citește și: Șeful aviației civile din Malaezia a demisionat, după dispariția avionului Malaysia Airlines MH370

Purtătorul de cuvânt a explicat că UNHCR îşi întăreşte prezenţa în Costa Rica, ca şi alte agenţii ale ONU şi organizaţii neguvernamentale partenere, şi se pregăteşte să ofere protecţie şi asistenţă imediată miilor de refugiaţi şi solicitanţi de azil nicaraguani, în regiunea din nordul statului Costa Rica, dar şi în împrejurimile capitale San Juan. 

Numeroşi nicaraguani care se refugiază din ţara lor sunt cazaţi la unele din cele 100.000-150.000 de familii nicaraguane care se instalaseră deja în Costa Rica înainte de criză, potrivit UNHCR, care pregăteşte un plan regional pentru a răspunde cerinţelor refugiaţilor. 

Nicaragua se confruntă din 18 aprilie cu o mişcare de contestare antiguvernamentală, dur reprimată, care s-a soldat cu 300 de morţi şi 2.000 de răniţi, potrivit mai multor organizaţii pentru drepturile omului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.