ONU a lansat sâmbătă un apel urgent către donatori pentru a-i ajuta pe agricultorii afgani să lupte împotriva secetei care ameninţă mijloacele de subzistenţă a şapte milioane de persoane, informează AFP, potrivit Agerpres.
Seceta, pandemia de COVID-19 şi deplasarea unor populaţii provocată de ofensiva talibanilor, care au preluat controlul asupra ţării, "au lovit dur comunităţile rurale din Afganistan, în special pe cultivatori şi crescătorii de animale", atrage atenţia într-un comunicat Agenţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Nu mai puţin de 14 milioane de afgani, dintre care două milioane de copii, suferă în prezent de insecuritate alimentară acută, ceea ce înseamnă un afgan din trei. Trei milioane de animale sunt ameninţate.
"Dacă nu le oferim asistenţă persoanelor cel mai puternic afectate de seceta severă, multe dintre ele vor trebui să îşi abandoneze gospodăriile şi vor fi strămutate", a atras atenţia directorul general al FAO, Qu Dongyu. "Aceasta riscă să agraveze insecuritatea alimentară şi ameninţă şi mai mult stabilitatea Afganistanului", a adăugat el.
FAO cere 18 milioane de dolari (circa 15 milioane de euro) pentru a finanţa achiziţia de seminţe de grâu până la însămânţările din septembrie, de care depind 250.000 de cultivatori şi familiile lor, adică 1,5 milioane de persoane, în contextul în care randamentul recoltelor actuale ar urma să fie cu 20% mai mic decât cel din 2020.
Programul Alimentar Mondial (PAM) estima la mijlocul lunii august că are nevoie de 234 de milioane de dolari până la sfârşitul anului pentru a asigura ajutor pentru populaţiile vulnerabile din Afganistan.
ONU lansează un apel către donatori pentru a ajuta Afganistanul în faţa secetei
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

119
VIDEO Donald Trump se răcorește puternic împotriva NATO și vrea să sancționeze țările care nu l-au ajutat: Se pregătesc mutări de trupe
119

260
Lovitură majoră împotriva Rusiei: Ucraina și FBI dezvăluie o vastă operațiune cibernetică rusească
260

432
Avertisment FBI asupra unei 'amenințări persistente' reprezentate de Iran pentru SUA: Reacția Casei Albe
432

440
JD Vance, avertisment pentru iranieni: "Donald Trump nu este cineva cu care să te joci"
440

58
Producătorii auto din SUA se opun noilor reguli europene care vizează blocarea modelelor pickup de mari dimensiuni
58

1.279
„Tainul” plătit americanilor de Viktor Orban pentru susținere: Ungaria ar urma să cumpere din SUA petrol, rachete HIMARS şi reactoare modulare
1.279

90
Iranienii se întrec în ironii la adresa lui Trump: „Vă scriem din epoca de piatră și controlăm Strâmtoarea Ormuz”
90

2.838
Anul în care Lumina Sfântă nu a mai apărut la Ierusalim: un episod istoric care ridică semne de întrebare
2.838

438
Vacanță gratis în Europa: cine prinde biletul de tren în 2026 și câte locuri sunt puse la bătaie
438

30
Șoferii din statul american Indiana vor plăti mai puțin pentru combustibil în următoarele 30 de zile
30

2.540
Iranul impune o măsură explozivă care încalcă regulile internaționale: ce li se cere navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz
2.540

871
Secretul celor patru membre a fost descoperit: cum arăta creatura de acum jumătate de miliard de ani
871

1.373
Armistițiul dintre SUA-Iran este în pericol: Teheranul închide din nou Strâmtoarea Ormuz
1.373
















Comentează