Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU: O fetiţă de şapte zile şi o alta de două luni au murit de frig în nord-vestul Siriei

Freepik.com
bebeluș naștere

Doi bebeluşi au murit de frig în nord-vestul Siriei, unde ninsorile şi ploile puternice au distrus sute de corturi ale unor familii de persoane strămutate, a anunţat marţi ONU, potrivit AFP.

Provincia Idlib, ultimul mare bastion al rebelilor şi jihadiştilor în această ţară aflată în război, găzduieşte aproximativ trei milioane de persoane, dintre care două treimi sunt persoane strămutate din alte regiuni.

"O fetiţă de şapte zile şi o alta de două luni au murit de frig în provincia Idlib", a precizat pentru AFP Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare al ONU (OCHA).

Potrivit unui corespondent al AFP în regiune, bebeluşii au murit marţi şi au fost transportaţi la un spital din satul Haranbush, care a primit în ultimele zile un aflux de copii bolnavi.

Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare pentru persoanele strămutate care au nevoie de îngrijiri cu cât numeroase spitale din provincia Idlib riscă să se închidă din cauza scăderii ajutoarele internaţionale, precum şi a penuriei de medicamente şi de echipamente, potrivit Agerpres.ro.

Moartea unor copii în tabere ale persoanelor strămutate în Idlib este frecventă iarna.

"Copiii sunt expuşi la frig. Ei trăiesc în corturi uzate. Nu există haine de iarnă şi carburant", a declarat purtătorul de cuvânt al OCHA, Patrick Nicholson.

"Problema s-a agravat din cauza crizei economice, a lipsei de resurse pentru a furniza un ajutor pe timp de iarnă şi a nevoilor tot mai mari", a adăugat el.

Conform OCHA, intemperiile din ianuarie au distrus cel puţin 935 de corturi şi au avariat alte peste 9.000 în mai multe tabere de persoane strămutate din nordul Siriei.

Mijloacele de încălzire improvizate declanşează de asemenea deseori incendii mortale.

De la începutul anului, au fost semnalate 68 de incendii, care s-au soldat cu 24 de răniţi şi cu doi morţi numai în nordul Siriei, conform OCHA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.